Clujul și legendele sale

Pe parcursul ultimelor luni am descoperit legendele care au fost create în jurul unor locuri din Cluj, întâmplări din trecut sau din imaginarul colectiv. Aceste povești ne-au fascinat, ne-au făcut să descoperim orașul într-o nouă manieră și ne-au ajutat să ne transpunem în acele perioade din trecut, pentru a ne face o idee despre cum au trăit clujenii atunci.

În cazul în care nu ai apucat să descoperi toate legendele, poți face asta mai ușor acum, pentru că e momentul să facem o recapitulare a acestora.

Legende din Clujul Medieval

Clujul Medieval a fost un izvor bogat în ceea ce privește legendele. Astfel, am descoperit povestea rețelei de tuneluri care ar exista pe sub oraș, am aflat de ce se duelau oamenii în acea vreme, cum se comportau cu vrăjitoarele, ce se întâmpla în temnița cetății, dar și unde locuia călăul. Nu în ultimul rând, am extins zona de interes și ne-am îndreptat atenția și spre legendele castelelor și cetăților de apărare din apropiere, descoperind câteva povești interesante precum cea legată de castelul cu inorogi sau cea a îndrăgostitului din Cetatea Liteni.

Legende supranaturale

Când vine vorba de magie și lucruri supranaturale, Clujul e cu siguranță un punct de interes. Pădurea Hoia are o mulțime de întâmplări misterioase care stau să fie descoperite, iar castelul Banffy este bântuit de trecut. Personajul principal din romanul lui Bram Stoker, Dracula, s-a cazat și el o noapte la un hotel din Cluj, iar Decebal și-a găsit, de fapt, sfârșitul aici, la Poarta podului. Cetatea Clujului este și azi apărată de ciobanul Donath, care stă falnic pe Tăietura Turcului. Iar dacă vrei să înoți în lacul de acumulare de la Tarnița, va trebui să ai grijă la monștri din lac.

Legende istorice

Istoria a lăsat și ea câteva amprente asupra evenimentelor care au rămas întipărite în mințile oamenilor sub formă de legende. Despre acestea nu se știe cât sunt de adevărate, dar spun o poveste superbă. Astfel, am aflat cum Matei Corvin s-a deghizat pentru a vedea ce se întâmplă în oraș, cum un jude a salvat cetatea Clujului, am aflat despre o familie care ar fi avut 5 perechi de gemeni, dar am vorbit și despre cultul dionysiac care ar fi fost în trecut în Cluj. Totodată, am vorbit despre Sala Zodiacului și despre legendele din spatele unor statui interesante din oraș. Nu în ultimul rând, am descoperit și povestea celor câteva ghiulele înfipte în clădirile din centru. În afara orașului, ne-am îndreptat atenția și către Castelul Episcopal din Gilău, despre care se spune că ar fi construit pe ruinele cetății lui Gelu.

Te invit să descoperi toate legendele Clujului, dacă nu ai făcut asta deja.

Comentarii