Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Salina Turda, comparată cu Disneyland

 

Salina Turda, din municipiul clujean Turda, a fost comparată de site-ul britanic Daily Mail cu celebrul parc de distracții Disneyland.

Redactorii portalului de știri descriu obiectivul turistic clujean ca pe un „parc tematic incredibil”, unde se află o roată de distracții, un teren de mini-golf și un lac pe care turiștii se pot plimba cu barca, toate aflate la 42 de metri sub pământ.

Uitați de Disney! Dacă erați de părere că Disney reprezintă etalonul în materie de parcuri tematice, ar fi bine să vă mai gândiți: o atracție turistică din România, aflată în totalitate sub pământ, pune într-o cu totul altă lumină o zi de distracție alături de familie. Uimitoarea mină de sare a fost transformată într-o atracție care îți taie respirația și care atrage în jur 600.000 de vizitatori pe an”, scrie Dailymail.co.uk.

În articolul apărut de site-ul britanic este descrisă Mina Rudolf unde sunt amenajate mai multe zone de distracție, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Astfel, aici se află un teren de mini-golf, piste de bowling, precum și un amfiteatru cu 80 de locuri. De asemenea, copiii se pot da într-un carusel sau se pot distra pe terenul de joacă.

Turiștii ajung în mină printr-un „labirint de scări și de lifturi”, iar apoi pot admira stalactitele uimitoare de pe tavan. În Salina Turda, temperatura este constantă la aproximativ 12 grade Celsius.

Salina Turda, un important obiectiv turistic

Salina Turda este unul dintre cele mai importante și mai vizitate obiective turistice din județul Cluj. În total, aceasta are patru mine: Rudolf, Terezia, Ghizela şi Iosif, primele trei intrate în exploatare turistică, iar cea de-a patra, Iosif, fiind în curs de amenajare. Ultimul dintre spațiile amenajate pentru turiști este Mina Ghizela, cea în care se arată primele urme de exploatare a sării la Salina Turda care datează de pe vremea romanilor.

Salina Turda este singura salină din țara noastră care intră, din anul 2016, într-un circuit turistic al celor mai importante și spectaculoase mine de sare din Europa, alături de alte mine de sare renumite, aflate în patrimoniul UNESCO, din țări europene precum Austria şi Polonia.

De asemenea, anul trecut, Salina Turda a devenit și singura din țara noastră care poate fi vizitată virtual, cu ajutorul programului Google Street View. Prin intermediul său, turiștii din România sau din orice altă parte a lumii se pot „plimba” prin toate galeriile, sălile și minele deschise publicului ale Salinei Turda.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Cristina

Cristina

Cris este o persoană sociabilă, creativă și curioasă să descopere tot timpul lucruri noi. Uneori auto-didactă, îi plac provocările și nu renunță până nu găsește soluții la situațiile cu care se confruntă. Printre hobby-urile ei se numără cititul, excursiile, plimbatul cu bicicleta, bord game-urile, jocurile pe Playstation și vizionarea serialelor preferate. La facultate Cris a studiat jurnalismul, comunicarea mediatică, dar a urmat și cursuri de pedagogie.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *