Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Unde se poate trage cu arcul în Cluj-Napoca?

Trasul cu arcul este una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale bărbatului, acest obicei datând încă din Preistorie, cele mai vechi vârfuri de săgeți de os găsindu-se în Africa de Sud încă de acum 61.000 de ani.

O mai mare importanță i-a fost dată acestui sport însă în Evul Mediu când arcul a devenit unul dintre instrumentele de luptă și de vânătoare comune printre cavalerii și vânătorii din acea perioadă. Potrivit istoricilor, în acea perioadă se organizau adevărate turnee dedicate acestui sport, prima competiție de tir cu arcul fiind organizată în anul 1583 şi la ea participând aproximativ 3.000 de arcași.

În prezent, trasul cu arcul cu săgeți a devenit un sport practicat atât de bărbați, cât și de femei. La fel ca și în Evul Mediu și în prezent se organizează competiții de tir cu arcul însă nu la același nivel, dar este și un hobby sau o metodă de relaxare în timpul liber.

Acest sport se practică și în Cluj-Napoca, aici existând câteva cluburi de tir cu arcul în care cei interesați pot învăța să folosească arcul cu săgeți atât la nivel de performanță, cât și la nivel de hobby.

Unul dintre aceste cluburi este Asociația de Tir Tradițional şi Olimpic cu Arcul Napoca (Archery Cluj). Membrii acestei asociații promovează şi practică tirul cu arcul în toate formele sale atât la nivel olimpic, cât şi la nivel de hobby. De asemenea, cei interesați pot învăța aici şi despre istoria acestui sport, dar şi despre diferite tipurile de săgeți specifice fiecărui popor care a folosit acest instrument de-a lungul timpului.

Pe lângă prezentarea și documentarea istoriei tirului cu arc, asociația organizează și cursuri (atât de inițiere, cât și performanță), antrenamente, workshop-uri, teambuilding-uri și diverse concursuri.

Adresa asociației: str. Alexandru Vlahuță, nr. 26, ap. 40, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj.

Poligonul de tragere: în diferite locații din oraș (locația se anunță prin e-mail sau pe grupul de Facebook al asociației).

Clubul sportiv de tir cu arcul din Florești este un alt loc unde cei interesați pot învăța să tragă cu arcul. Printre principale activități ale clubului se află organizarea de cursuri de inițiere în tras cu arcul cu săgeți în cadrul cărora începătorilor li se va prezenta echipamentul, poziția de tragere, și vor face primul antrenament cu echipamentul clubului. De asemenea, clubul organizează și teambuilding-uri a căror teme sunt cunoașterea și exersarea acestui sport, dar și cursuri de antrenament.

Adresa clubului: str. Florilor 184, bl C5, ap 32, loc. Florești, jud. Cluj.

Poligonul de tragere: Poligonul de tir cu arcul din Mănăștur.

Un alt club în care se practică tirul cu arcul este Domeniul Arcașilor. Acest grup s-a format în jurul magazinului cu același nume, specializat în echipamente pentru practicarea acestui sport. „Domeniul Arcașilor este un loc unde arcașia se dorește a fi un mod de relaxare de stresul cotidian pentru novici și locul unde poți să îți găsești toate cele necesare pentru cei mai experimentați”, potrivit descrierii apărute pe blogul clubului.

Adresa magazinului: Str. Plopilor, nr 54, intrarea 2, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj

Poligonul de tragere: Calea Mănăstur, nr 3-5, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj (Sala de Sport din campusul USAMV)

Cover -
Cristina

Cristina

Cris este o persoană sociabilă, creativă și curioasă să descopere tot timpul lucruri noi. Uneori auto-didactă, îi plac provocările și nu renunță până nu găsește soluții la situațiile cu care se confruntă. Printre hobby-urile ei se numără cititul, excursiile, plimbatul cu bicicleta, bord game-urile, jocurile pe Playstation și vizionarea serialelor preferate. La facultate Cris a studiat jurnalismul, comunicarea mediatică, dar a urmat și cursuri de pedagogie.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *