Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

E mai important somnul sau antrenamentul de dimineața?

Seara trecută ai plănuit ca dimineața să te trezești mai repede pentru a face exerciții fizice. Totuși, dimineața când sună ceasul deșteptător nu știi dacă să te trezești să te antrenezi sau să apeși snooze și să te odihnești. Atât condiția fizică, cât și odihna sunt foarte importante pentru oameni, însă, care e mai important?

Somnul

Un adult sănătos ar trebui să aibă parte de 7 sau 8 ore de somn în fiecare noapte, pentru a putea funcționa la capacitate maximă. Somnul este foarte important pentru organismul uman, pentru că ajută la restabilirea echilibrului în organism, atât fizic, cât și psihic. Pe de altă parte în societatea noastră sunt foarte puțini adulți care dorm un număr atât de mare de ore, datorită programului încărcat sau a stresului. Problema cu această rutină de prea puține ore dormite, a majorității, e faptul că în timp, orele pierdute de somn se cer recuperate, iar oboseala își spune cuvântul. Iar asta se va vedea în starea de sănătate și în abilitatea de a executa sarcinile zilnice, dar și în condiția fizică a persoanei. De multe ori oboseala și lipsa somnului poate duce la mâncatul excesiv.

Condiția fizică

În mod evident condiția fizică e un aspect important pentru sănătatea fiecăruia. Atunci când alegi să îți faci antrenamentul fizic dimineața, elimini, în mare, riscul să îl anulezi din cauza planurilor sau problemelor care intervin. O dată ce ai „rezolvat” antrenamentul, poți să îți continui ziua indiferent de ce te așteaptă. În plus, sportul promovează eliberarea de endorfine, care îți vor amplifica starea de bine pe parcursul zilei și te vor ajuta la capitolul productivitate.

Ce alegi?

Pentru că ambele activități sunt extrem de importante pentru organismul tău, e important să faci o alegere corectă dimineața, când ești nehotărât. Pentru asta, e necesar să îți răspunzi la un set de 3 întrebări:

1. Chiar vei opri alarma și îți vei permite să te odihnești cât ai nevoie?
2. Poți reprograma sesiunea de antrenament pe timpul zilei?
3. (Dacă răspunsul tău la întrebarea a 2-a e „nu”) Poți recupera antrenamentul într-o altă zi, cu ajutorul unei zile cu două antrenamente?

Dacă răspunsul tău este nu la toate aceste întrebări nu, atunci înseamnă că trebuie să te ridici din pat și să îți faci antrenamentul. Dacă poți să recuperezi antrenamentul, sau ești convins că starea de oboseală te va împiedica să îl execuți corect, atunci dormi în continuare. Important e să știi că nu e ok să trebuiască să decizi în fiecare dimineață dacă primează somnul sau sportul. Trebuie să încerci să îți organizezi timpul în așa măsură încât să poată exista un echilibru.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *