[Interviu] CJX pleacă din nou la drum ca să promoveze Cluj Napoca prin Europa

În 2014, Gabriel Aldea și Dan Ciulea, doi bloggeri clujeni și susținători ai candidaturii Clujului la titlul de Capitală Culturală Europeană, au plecat într-o călătorie inedită prin Europa pentru a promova orașul Cluj Napoca și pentru a afla ce și cum au făcut diferit alte foste și viitoare Capitale Culturale Europene. Despre călătoria lor de anul trecut puteți afla mai multe în interviul pe care l-am realizat atunci.

Anul acesta, în perioada 29 iunie – 18 iulie, pleacă din nou la drum, însă de aceată dată vor vizita orașe din Bulgaria, Turcia și Grecia. Lor li se alătură încă doi bloggeri transilvăneni, iar împreună vor să promoveze în continuare Cluj Napoca printre locuitorii orașelor vizitate și să afle câteva secrete esențiale pentru câștigarea acestui titlu.

Care sunt orași țările pe care le veți vizita în cea de-a doua ediție a CJX?

Dan: Anul acest vom străbate 3 țări (Bulgaria, Turcia, Grecia) și vom trece prin Varna, Istanbul Thessaloniki, Kalamata, Tripoli și Plovdiv.

Care a fost feedbackul după prima ediție de CJX? Cum credeți că s-a îmbunătățit imaginea Clujului în afara țării?

poza cjx

Dan: După prima expediție #ClujX ne-am întors acasă cu multe ore înregistrate ale discuțiilor cu reprezentanții oficiali implicați în proiectele ECOC, un geamantan imens de broșuri, cataloage cu informații tipărite pe care le-am primit de la cei cu care ne-am întâlnit și cu o sumedoenie de povești despre Capitalele Culturale Europene (unele au fost publicate pe cjx.ro, altele nu, pentru că ne dorim să câștige Clujul competiția, deci nu facem publice toate informațiile pe care le-am strâns). Florin Moronsanu ne-a spus, imediat după ce ne-am întors anul trecut, că informațiile aceste sunt extraordinare și că demersul nostru este unul extrem de important și cu un impact pozitiv în cadrul competiției.

În ceea ce privește imaginea Clujului, oamenii cu care noi ne-am întâlnit și cărora le-am povestit despre orașul Cluj-Napoca, au fost mai mult decât încântați. Dovadă fiind și articolele generate de către mediul online din comunitățile vizitate de noi.

Prima data ați străbătut peste 10.000 de km. Câți km v-ați propus să străbateți acuma și care este traseul?

Gabi: Pentru anul acesta ne-am dorit să descoperim o altă parte a Europei, astfel că traseul prin Bulgaria, Turcia și Grecia va depăși 4500km pe care îi vom parcurge cu mașina. Anul trecut am fost plecați 36 de zile, iar anul acesta ne vom încadra într-un număr de 20 de zile.

Ce obiective v-ați propus pentru acestă ediție?

Gabi: Această ediție este diferită față de cea de anul trecut pentru că ne vom axa mai mult pe orașe care se pregătesc pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii, dar și pe Capitale de Tineret. Singurul oraș care a sărbătorit titlul ECOC este Istanbul, unde deja întâmpinăm dificultăți în contactarea persoanelor care s-au implicat în acest proiect, ținând cont că au trecut ~5 ani de atunci. Vom compara pregătirea celorlalte orașe cu cea a orașului nostru, vom stabili un prim contact cu Grecia, țara parteneră cu care vom candida pentru anul 2021, și vom promova Clujul pe tot traseul nostru.

Ce veți face diferit față de prima ediție?

poza cjx 2

Gabi: Vom îmbunătăți ideile de anul trecut, iar anul acesta avem mebri noi în echipă. Practic anual vrem să implicăm alți tineri ca noi, din Cluj și nu numai. Anul acesta ne vom axa mai mult pe conținut video, cât mai mult în timp real, iar întreaga noastră experiență va fi documentată pe cjx.ro.

Care este programul stabilit? Cu cine vă veți întâlni?

Gabi: Avem deja stabilit programul pe zile, cât timp stăm în fiecare oraș, și am contactat reprezentanți oficiali implicați în candidatura orașului lor, cu care vom avea întâlniri oficiale. În timpul rămas vom descoperi orașele din punct de vedere turistic, vom încerca bucătăria locală și o vom compara cu a noastră, vom interacționa cu oamenii pe stradă și le vom povesti despre orașul nostru.

Știu că de data asta veți fi mai multe persoane. Cu cine plecați la drum?

Dan: Da, asa este. Anul acesta, pe lângă mine și Gabriel, din echipă vor mai face parte Teodora Rogobete – foodblogger, Anne-Marie Chelariu – videoblogger, Răzvan Luca – coordonator #day15 în cadrul #Cluj2015 , Andi Daisler – realizator TV si Cornel Marian Hoza – președinte Beard Brothers. Pe drum însă vom fi doar 4 persoane: eu, Gabriel, Teodora si Anne-Marie.

Ați declarat în interviul anterior că “Orașul Cluj Napoca este unul dintre orașele favorite cu șanse forte mari”. Se situează încă în topul preferințelor?

poa cjx 3

Gabi: Da, din punctul nostru de vedere, Clujul rămâne favorit în cursă pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Din ce am citit în presă și cum se prezintă în online alte orașe din România candidate la acest titlu, Clujul este de departe cel mai bine pregătit. Contează mult cu cât timp înainte începi să lucrezi la un astfel de proiect, iar cele făcute pe ultima sută de metri nu vor fi un exemplu bun.

Cine sunt susținătorii ediției a doua?

Dan: Și anul acesta, ca și anul trecut, suntem susținuți de TNT, Orange, Sam Mills Distribution și Daisler Print House. În continuare, Asociația „Cluj Napoca 2021” și Federația „Share” sunt partenerii noștri principali, iar anul acesta ni se alătura cei de la Arobs și Rotaract Club Cluj-Napoca. Comunitățile Beard Brothers și Sister Hood, alături de proiectul #ShareCluj  vor susține și ei proiectul nostru.

Cum vă pot susține cititorii BunaDimineata.ro?

Dan: În primul rând avem nevoie de un ajutor moral, să știm că este cineva acasă care apreciază munca noastră. Orice share pe rețelele de socializare ne dă putere să mergem mai departe. Totodată apreciem și sugestiile din partea cititorilor. Sugestii de la locuri de vizitat, localuri de trecut pragul, oameni pe care să-i întâlnim,  ce drum să parcurgem între două puncte etc. Orice sfat este mai mult decât binevenit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here