[Interviu] Cristian Gog – despre Magic People și oamenii magici din spatele fericirii vârstnicilor și al copiilor

Pe Cristian Gog toată lumea îl cunoaște ca fiind unul dintre cei mai buni mentaliști și iluzioniști din România, câștigătorul concursului televizat Românii au Talent – sezonul 2. Însă ceea ce multă lume nu știe este că el se află în spatele a uneia dintre cele mai cunoscute asociații caritabile din Cluj Napoca, Magic People. Pentru că am vrut să aflu mai multe despre evenimentele pe care le organizează și modalitățile prin care îi ajută pe cei defavorizați, i-am adresat câteva întrebări la care a acceptat cu plăcere să răspundă.

Toată lumea te cunoaște ca fiind omul care face imposibilul posibil și mă gândesc că de aici a venit și numele asociației inființate de tine. Dar de unde a pornit ideea Asociației Magic People și care este povestea ei?

Pot să spun că nu a fost neapărat o idee să înființăm o asociație. Noi am început să facem proiecte și campanii umanitare, astfel înființarea asociației a apărut ca o necesitate pentru a le putea concretiza mult mai ușor. Asociația a apărut la doi ani după ce am pornit campania „Nepoti de Crăciun”, iar numele „Magic People” a fost ales pentru că am vrut să subliniem faptul că toți oamenii implicați, prin interesul, susținerea și efortul depus sunt cu adevărat magici.

Cine sunt persoanele care te ajută constant și care fac tot posibilul ca acțiunile asociației să aibe un final fericit?

nepoti de craciun

Cel mai mare sprijin îl am în persoana bloggerului Dan Ciulea (www.ciulea.ro), dar de un real ajutor îmi sunt soția și prietenii apropiați plus un grup de tineri voluntari care se implică în aproape toate proiectele asociației (adevărații „Nepoti de Craciun”) și binenteles comunitatea online.

Care sunt acele obiective principale pe care vreți să le atingeți cu acțiunile organizate prin Magic People?

Prin acțiunile pe care le organizăm, dorim să ne aducem contribuția pe cât de mult posibil în a ajuta moral și material copii și vârstnici, să încurajăm legăturile interumane astfel încât cei cu probleme sociale sau materiale să se integreze în societate și să nu se simtă diferiți sau marginalizați și să oferim posibilitatea oamenilor de vârsta a treia, care în mare parte sunt singuri, să își petreacă timpul liber într-un mod activ și interesant.

Totodată dorim să constienizam și publicul larg de faptul că aceste categorii sociale au nevoie de implicarea noastră, a celor în putere!

Cine sunt persoanele care beneficiază de suportul oferit și de evenimentele organizate de echipa Magic People?

Majoritatea campaniilor și proiectelor au fost dedicate vârstnicilor și copiilor, dar în ultima perioadă ne-am adresat tuturor categoriilor sociale prin diverse campanii de conștientizare.

Povestește-ne câte un pic despre evenimentele pe care le-ați organizat până acuma în cadrul asociației.

picnic cu bunicutii

În primul rând, sunt proiectele dedicate vârstnicilor: „Nepoți de Crăciun”, „Cât mai multe primăveri”, „Picnic cu bunicuții”, „Ziua vârstnicului”, „Aducem zâmbetul pe buzele bunicilor”, „Colindul bunicilor”, „Iubirea nu are vârstă”. I-am implicat pe bunicuții noștri chiar și în scanarea cărților de la biblioteca județeană „Octavian Goga” Cluj.

Anul acesta am reușit să organizăm prima ediție „LollyBoom”, un festival pentru copii, dar dedicat întregii familii. Unul din proiectele cele mai frumoase este „Zâmbet de copil” în care copiii de la Centrul Comunitar Everychild au participat la un program de activități împreună cu vârstnicii de la Centrul de zi pentru vârstnici numărul 1 din Cluj.

Un alt proiect a fost „Flori pentru florarese” pe care sperăm să îl continuăm și în viitor. Sperăm la cât mai multe astfel de proiecte în care să reușim să aducem împreună copii și vârstnici și de ce nu și alte categorii sociale. Mai multe detalii referitoare la proiectele noastre se regăsesc  la următoarea adresă:  http://nepotidecraciun.ro/raport-de-activitate/raport-de-activitate-pentru-anul-2014/

Care a fost cel mai de succes și cel mai bine primit eveniment organizat?

Acesta ar fi „Nepoți de Crăciun”, de la care a pornit totul și în cadrul căruia  în luna decembrie a fiecărui an încercăm să fim nepoți pentru toți vârstnicii din centrele de zi din Cluj, oferinde-le pe lângă alimente, o vorba bună și un pic din timpul nostru și astfel să creăm și pentru ei atmosferă caldă de Crăciun.

Ultima campanie organizată împreună cu Beard Brothers și Create.Anc.Enjoy, Nu Trece Pe lângă…, prezintă situații întâlnite de cei mai mulți dintre noi pe stradă. Cum au reacționat oamenii la situațiile create de voi?

Așa cum ne așteptam încă de la început, reacțiile oamenilor au fost diferite. După cum se vede și în filmulețele campaniei, mult prea puțini sunt cei care intervin atunci când cineva are nevoie de ajutor și tocmai asta am vrut să arătăm prin această inițiativă .

Poți să ne detaliezi un pic evenimentele și campaniile care vor urma?

 În principiu ne dorim să continuăm toate proiectele începute până acum și în același timp să le ducem la un alt nivel. Momentan pregătim o serie de evenimente mai mici care se numesc „LollyJoy” și care se doresc a fi un preambul pentru marele „LollyBoom” de anul viitor.

Cum se pot implica cei care vor să ajute?

flori pentru florarese

Îi așteptăm pe toți cu brațele deschise. Cei interesați ne pot trimite un mail pe adresa: asociatia at magicpeople.ro și cu siguranță vom găsi câte ceva de făcut pentru fiecare.

Iar acum o întrebare doar pentru mentalistul din tine: ai vreun truc prin care ne putem face dimineața mai frumoasă și să ne trezim mai ușor? 🙂

Primul lucru pe care să îl faceți dimineața: să vă ridicați din pat și să îi îmbrățișați pe cei dragi. Acesta este secretul 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here