Interviu Horia Pop – despre tango şi Tango Cazino

Când mâ gândesc la tango, primul lucru care îmi vine în minte este pasiune. Şi îmi imaginez un cuplu dansând, fiind legaţi de mai mult decât o simplă piesă muzicală. Pentru că pentru a dansa tango trebuie să ai o legătură mai profundă cu partenerul tău şi să vă lăsaţi corpurile să urmeze împreună ritmurile argentiniene.

Pentru a afla mai multe lucruri despre lumea tangoului, l-am invitat pe Horia Pop să îmi răspundă la câteva întrebări despre acest dans pasional. Horia este un maestru al tangoului şi organizatorul evenimentului Tango Cazino din Cluj Napoca.

Care a fost primul tău contact cu tangoul?

Imediat dupa ’90, odată cu canalele de muzică dedicate fenomenului muzical am aflat de Astor Piazzolla şi despre tango. Abia mai târziu, prin 2008, am făcut primii mei paşi de tango avându-l ca profesor pe Gustavo Saenz. Totuş,i abia în decembrie 2009 am rămas “corupt” iremediabil de fenomenul de tango argentinian.

Cum ai dezvoltat acastă pasiunea de-a lungul anilor?

Pasiunea mea pentru tango s-a păstrat acolo, undeva sus. Asta pentru că am fost norocos să descopăr prin diverse împrejurări nivele spirituale, tehnice, culturale mai frumoase decât îmi imaginam. Tango te invită mai mult să îl descoperi tu pe el în tine, în fiecare dintre noi. Este o călătorie individuală în a te simţi, afla, găsi, trăi etc.

574562_10151864106808104_1795999830_n

Poveşte-ne un pic despre tango şi de ce practici acest dans?

Practic tango pentru ca am nevoie de a îmbrăţisa, de a simţi pe cel de lângă mine. Este până la urmă un dans de conexiune umană înainte de a fi un dans. Poate şi din acest motiv este mai mult decât un simplu dans. Îţi impune să te conectezi la cel din faţa ta înainte să dansezi.

Care sunt cele mai reprezentative cuvinte/stări pentru tango?

Libertate, afecţiune, energie.

Există un fir pe care trebuie să îl urmezi atunci când dansezi tango sau te poţi lăsa purtat de val?

Tango-ul la originea lui este un dans social de improvizaţie. Nu există inspiraţie fără transpiraţie! Deci improvizaţia trebuie exersată, practicată. Mai apoi apare şi purtatul pe val. 🙂

Cum incluzi tangoul în programul tău zilnic?

Dansez zilnic! În special când nu organizez ore în privat, seminarii, cursuri, coregrafii de nuntă, festivale, etc.

Dimineaţa ai vreun program specific sau depinde de starea în care te trezeşti?

Depind foarte mult de starea în care mă trezesc. Cele mai bune dansuri de tango sunt dimineaţa. Asta e un secret! :))) recunosc însă că nu sunt foarte matinal. 🙂

Cum este privit acest dans pasional în România?

Este văzut foarte bine. România este un “leagăm”extrem de bun pentru tango. În primul rând, faptul că suntem latini ne ajuta enorm. Mai apoi faptul că suntem deschişi la nou şi ştim să ne distrăm.

Există vreo diferenţă între precepţia românilor şi percepţia străinilor în privinţa tangoului?

Nu cred că există o diferenţă majoră. Cred doar că românii au descoperit tangoul argentinian puţin mai târziu decât cei din Occident, decât cei din Rusia, Turcia sau Grecia. Tangoul este doar la început în România.

Spune-ne câteva detalii despre evenimentul Tango Cazino din Cluj Napoca?

10502513_10152616565083104_3998018069762694567_n (1)

Tango Cazino este un eveniment premium de tango argentinian realizat în fiecare an din 2011 încoace. Pe scurt, este cel mai mare festival internaţional de tango argentinian din România. În fiecare an, încercăm să strângem peste 200-250 de tangueros (dansatori de tango). Aducem profesori străini care să ne împărtăşească tainele tangoului argentinian. Tot mai mulţi însă abia aşteaptă serile de tango (milongas) cu DJ de renume internaţional care se lasă până dimineaţa târziu!

Trebuie să recunosc că eu şi Ioana Lascu, partenera mea, suntem foarte mândri de cum se prezintă eveniment şi din acest an şi credem ca va fi un succes.

Pentru Clujeni o să avem cursuri gratuite de tango argentinian după următorul program:

Joi 21 august 2014

19.00-20.30: cu Horia Călin Pop Pop & Ioana Lascu – Compania de Tango Cluj

Locaţie: Curte Centrul de Cultura Urbana Casino

Vineri 22 august 2014

19.00-20.30: cu Gabriel Mihalache & Manuela Panaite – Casa de Tango Bucuresti

Locaţie: Curte Centrul de Cultura Urbana Casino

Sâmbătă 23 august 2014

14.00-16.00: cu Endre Szeghalmi si Katalin Csontos – Barrio del Tango Budapesta în parteneriat cu Zilele Culturale Maghiare din Cluj

Locaţie: Scena Kogalniceanu ( în limba maghiară/română)

Cum a pornit acest aveniment şi care este scopul acestuia?

Acest eveniment l-am simţit, ca să zicem aşa, odată cu renovare si refreshuirea Cazinoului şi a Parcului Central din Cluj din 2011. Căutam ce e drept un spaţiu care să se potrivească cu ceea ce vroiam noi! În august 2011. am făcut prima ediţie. Scopul festivalului este de a aduce tangoul argentinian “acasă”la clujeni, de a apropia ardelenii şi romanii şi mai mult de acest fenomen.

Din experienţa ediţiilor trecute, cum au primit clujenii acest eveniment?

Clujeni sunt un public receptiv şi apreciază frumosul şi calitatea lucrului bine făcut. Ne bucurăm că putem să oferim publicului clujean, în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi Centrul de Cultură Urbană Casino, un eveniment de asemenea calibru internaţional.

Transmite câteva cuvinte cititorilor noştri.

Vă aştept la tango cu mare drag. Vă promit ca o să vă placă! 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here