[Interviu] Loftiness – „Folosim ingrediente atent alese și ne asigurăm că toate sunt în proporții ideale pentru piele”

Cosmeticele naturale sunt din ce în ce mai căutate de către cei cei interesați de îngrijirea pielii, care vor să evite ingredientele sintetice, întrucât acestea pot fi iritante sau pot provoca alergii. Am stat de vorbă cu Cristian Moldovan, manager al brandului de cosmetice naturale Loftiness, pentru a afla mai multe despre acest tip de produse și cum se deosebesc de produsele aflate pe rafturile magazinelor.

Numele brandului poate fi tradus ca fiind ceva opulent, pretențios. De unde a venit ideea acestuia?

Din păcate, din cauza vâltorii în care suntem prinși cu toții (și noi și mulți alții ca noi), suntem forțați îngrijorător de mult să micșorăm timpul acela personal, în anumite cazuri, până la eliminare. De la acel moment am pornit. Sunt clipe pe care dorim să le păstrăm și chiar să le extindem. Fiecare om merită să își ofere acel răgaz, să se răsfețe.

Loftiness ad-literam înseamnă înălțime, noblețe, măreție și ne dorim ca fiecare persoană să dea atenție înălțimii, nobleței și măreției lor și să le crească.

Spuneți-ne puțin din povestea voastră.

Povestea noastră a început de la o nevoie personală, când cineva din familie a avut o depigmentare de piele severă, iar în urma analizelor medicale nu a reieșit ca fiind o boală. Ceea ce ne-a surprins. Anca fiind farmacistul casei, a pornit într-o „anchetă” și a descoperit că produsele cosmetice folosite generau depigmentarea respectivă și a produs o cremă hidratantă doar din ingrediente naturale și în timp pielea și-a revenit.

Am început să ne documentăm tot mai mult cu privire la ingredientele din produsele cosmetice existente la raft și am ajuns la concluzia ca sunt foarte multe substanțe care pot afecta sănătatea, începând de la produsele pentru copii, până la cele uzuale pentru adulți.

Lofintess

Între timp familia a dat sfoară în țară despre crema făcută și au început solicitările și noi ne-am hotărât să ajutăm oamenii să ducă o viață mai sănătoasă.

Facem asta pentru că noi credem foarte mult că potențialul fiecărui om este mai mare și mai ușor de atins, atunci când este sănătos. Ne dorim ca oamenii sa fie sănătoși, să își îngrijească în mod conștient sănătatea. În acest fel, îi susținem să fie concentrați să acționeze spre visele lor.

17

Sursa foto: Loftiness

Produsele comercializate de voi conțin ingrediente naturale. Ce înseamnă asta pentru mediul înconjurător?

Echipa noastră este formată dintr-o mână de oameni care cred cu tărie în importanța mediului sănătos. Până la urmă, depinzi într-o foarte mare măsură de mediul în care trăiești. E una să te înconjoare smogul din Beijing și alta să inspiri aerul din Padiș, Munții Apuseni.

Ingredientele naturale pe care noi le folosim sunt alese printr-un proces destul de sofisticat. Ne preocupă, pe lângă caracteristica „natural” și clasa de calitate a fiecăruia.

E important ca fiecare produs Loftiness să fie o îmbunătățire a micro-mediului din jurul fiecăruia.

Ce anume definește experiența folosirii produselor voastre?

Noi ne dorim să oferim o experiență completă, ce are în centrul ei răsfățul. Componenta sănătate e prima. Aici, începem cu ambalajul, care este, cu excepția balsamului de buze, exclusiv din sticlă și continuăm cu conținutul.

Pentru fiecare rețetă pe care o dezvoltăm, avem în minte un obiectiv foarte clar. Acesta răspunde în detaliu la întrebarea: Ce rol îndeplinește acest produs?

Astfel, folosim ingrediente atent alese și ne asigurăm că toate sunt în proporții ideale pentru piele, atât din punct de vedere al hidratării, cât și a valorii nutriționale.

Pe urmă, ne concentrăm foarte mult pe eficiență și cum răspunde produsul nevoii utilizatorului. Acesta trebuie să aibă valorile optime pentru a îndeplini cu succes funcția pentru care au fost cumpărate.

Următorul nivel, dacă pe primele două le considerăm implicite, este acel strop magic prin care conturăm experiența – un strop de răsfăț. Suntem foarte atenți la textură, la cât este de ușoară crema, cât de repede și cum se absoarbe în piele și foarte important cum miroase. Pentru noi e important ca fiecare rețetă să aibă exact combinația care să ajute pe oricine să uite de orice pentru o clipă și să se răsfețe.

10

Sursa foto: Loftiness

Cât de sigure sunt produse voastre cosmetice, din punct de vedere al ingredientelor?

Având în vedere că am pornit pe acest drum din cauza unor ingrediente care creează probleme, ne asigurăm că toate ingredientele noastre sunt nu doar sigure, ci și benefice. Toate ingredientele noastre sunt certificate bio și organic și vin cu toată documentația de la furnizori.

Care sunt metodele prin care cei interesați pot testa și achiziționa cremele voastre?

În acest moment ne pregătim de o serie de evenimente, cum ar fi Târgul de Crăciun de la Iulius Mall, unde putem să răspundem întrebărilor live și oricine poate să încerce produsele noastre. Totodată, noi mai avem mostre plasate în Cluj-Napoca și Florești, Jud Cluj, la Frescobar – Str. Napoca Nr. 27 și la Farmacia Lumia, Str. Valea Gîrboului Nr 1 (în spatele Vivo! Cluj-Napoca).

În caz că nu pot ajunge la una din locații sau la evenimentele noastre, suntem disponibili online pe site, Facebook, etc și telefonic la numărul afișat pe site.

11

Sursa foto: Loftiness

Ați pregătit câteva seturi de cadou pentru Sărbători. Care este motivul pentru care fiecare produs din set a fost ales?

Cel mai bun prieten al răsfățului este cadoul, fie că ți-l faci ție, fie că îl dăruiești cuiva. Și un cadou este cu atât mai frumos, cu cât e mai personal. Aici avem două posibilități. Prima este să opteze pentru unul din pachetele deja configurate de către noi în secțiunea „Special” sau să aleagă exact produsele care se potrivesc cel mai bine și să le împachetăm noi pentru cadou.

Pe lângă asta, mai avem ceva ce îi poate ajuta pe cei aflați la distanță. De exemplu, dacă locuiești în Cluj sau Londra și dorești să faci un cadou cuiva în Craiova sau altă localitate din România, poți să faci comanda pe site și noi o livrăm împachetată frumos, cu un mesaj din partea ta, direct la persoana dragă. Și livrarea e gratuită.

Cum ajutați clienții să aleagă cele mai potrivite produse pentru ei?

În general, oamenii știu ce vor și atunci când nu sunt chiar hotărâți suntem disponibili pentru consultanță.  De regulă plecăm de la ceea ce își doresc. Aici intră de regulă persoane care caută un produs care sa nu le mai facă probleme. Ca exemplu, avem o clientă căreia îi lăcrimau ochii indiferent ce cremă de față folosea. Noi, prin întrebări ajutătoare am identificat potențiala cauză și i-am oferit crema Loftiness White cu Colagen, care e foarte ușoară și foarte nutritivă. Pielea a fost hidratată și nu de lacrimi, ca până atunci. De atunci folosește doar cosmetice naturale.

14

Sursa foto: Loftiness

Produceți și cosmetice destinate îngrijirii pielii bărbaților. Cum se diferențiază acestea de cele destinate femeilor?

Bărbații sunt foarte diferiți când vine vorba de cosmetice. Și nu ne referim doar la preferințele de miros. Biologic au alte nevoi, drept urmare toate produsele pentru bărbați sunt raportate la nevoile lor specifice. De exemplu, concentrațiile de vitamine și extracte active precum acidul hialuronic sunt diferite față de cele pentru femei.

Pe lângă asta, bărbații sunt mult mai selectivi și mai pretențioși când vine vorba de îngrijire. Și asta este un lucru bun. Se interesează cu multă specificitate de nevoile lor și cum ele pot fi rezolvate.

Noi ținem cont de acestea pentru fiecare rețetă și facem tot ce putem mai bine pentru a le satisface atât din punct de vedere senzorial, cât și din punct de vedere al eficienței.

15

Sursa foto: Loftiness

Aroma produselor de îngrijire e un factor decisiv major în cumpărarea produsului. Care sunt aromele pe care le au cremele și balsamurile voastre și de ce ați ales aceste arome?

Avem o paletă de arome din care să poată oricine să aleagă. Suntem cu toții diferiți și nu există un produs care să mulțumească pe toată lumea. Începând de la aromele fructate precum Portocala sau Pepenele Galben, la cele florale precum Lavanda sau Ylang-Ylang, până la cele Lemnoase ca Vanilia, Scorțișoara sau Cedru, ne place să ne jucăm cu ele, să facem noi parfumuri și combinații.

Personal, cel mai mult îmi place aroma de Cireșe Amare și cea Cremei Agile MEN care are un miros lemnos și floral, foarte masculin.

Totodată avem și produse care nu au miros. Acestea sunt cumpărate în mod special de mămici tinere pentru copiii mici sau pentru burtici în creștere.

Ce alte produse doriți să lansați în viitor?

Avem în tolbă foarte multe rețete deja pregătite și altele în lucru. Dorim să lărgim gama atât din punct de vedere al tipurilor de produse cât și să îmbogățim varietatea pentru fiecare tip în parte. Pentru sezonul de Crăciun tocmai am lansat untul de corp Loftiness Butterfly cu Scorțișoară și Portocală.

Comentarii