[Interviu] Oana Bouraoui: „Industria IT ar trebui să se reorienteze și către piața locală și să vadă în România acel potențial pe care îl văd și străinii”

oana bouraoui

Cuvântul cheie care o descrie pe Oana Bouraoui, co-fondatoarea Romanian IT – comunitatea globală a românilor din tech, este dinamism. Este genul de persoană care caută să descopere imaginea de ansamblu, să înțeleagă cum funcționează lucrurile astfel încât să le poată optimiza, iar Romanian IT îi oferă contextul în care să facă asta.

Îi place să se implice în proiecte care sunt congruente cu convingerile ei și care îi aduc o satisfacție personală. Prin intermediul noului ei proiect are ocazia să încurajeze tinerii să adopte un rol activ în îmbunătățirea comunității din care face parte și împreună cu restul echipei își dorește să dezvolte interesul acestora față de stilul de viață antreprenorial.

Oana are 29 de ani și este Frontend developer în Franța. Stilul ei de viață este unul foarte activ și încearcă în permanență să eficientizeze timpul pentru a se putea implica în cât mai multe proiecte. În acest moment prioritatea ei este Romanian IT, astfel că și-a făcut timp pentru a acorda un interviu pentru BunaDimineata.ro în care să prezinte proiectul și planurile pregătite pentru membrii comuntății.

În ce direcție crezi că se îndreaptă IT-ul din România?

La nivelul României, sectorul IT reprezintă unul din domeniile cu cele mai mari șanse de rezultate excelente în piețele internaționale și este cunoscut faptul ca este unul dintre vectorii principali de creștere ai economiei romanești.

S-a format în ultimii ani un trend puternic de outsorcing, însă companiile autohtone încep să realizeze că trebuie sa depășească nivelul de simplu furnizor de servicii și să pună mai mult accentul pe zone ca produse, consultanță și servicii pentru a se dezvolta.

De asemenea, părerea mea este că industria IT ar trebui să se reorienteze și către piața locală, cea românească și să vadă în România acel potențial pe care îl văd și străinii — una dintre cele mai mari piețe de desfacere ale Europei.

Cum a început proiectul Romanian IT?

Romanian-IT a luat naștere la Paris în 2016 la inițiativa unui grup de profesioniști din sectorul IT. Suntem reuniți de dorința de a dezvolta o comunitate puternică care să aibă la bază două elemente comune: apartenența națională și domeniul profesional.

Care sunt beneficiile înscrierii pentru diferite grupuri de interes?

Ne propunem sa oferim un cadru de dezvoltare pentru toate categoriile de membrii:

  • Pentru studenți vom putea oferi acces la mentorat din partea celor cu experiență deja în domeniu.
  • Pentru specialiști posibilitatea de a identifica noi oportunități de colaborare.
  • Pentru antreprenori (start-up-uri și companii) posibilitatea de a identifica noi colaborări sau membrii pentru echipele lor.
  • Pentru investitori acces la o plajă largă de idei inovative.

Intenția noastră este de a dezvolta o componentă puternică de educație și mentorat în cadrul Romanian IT. Pe termen mediu vrem să integrăm o platformă care să permită studenților și specialiștilor să se dezvolte targetat în baza nevoilor lor reale prin participarea la proiecte, participare care să fie recunoscută ca practică și să contribuie la pregătirea pentru piața muncii și construirea CV-ului.

Totodată, ne dorim ca în România să se creeze mediul necesar incubării și dezvoltării unui start-up fără a mai fi nevoie ca acestea să urmeze calea către Silicon Valley după identificarea potențialului său. Acest aspect va fi posibil doar prin implicarea clasei antreprenoriale cu experiență.

La nivel global se vor organiza centre menite să reunească specialiștii în IT. Cum vor funcționa acestea și ce rol au?

Comunitatea funcționează în baza unei rețele de centre la nivel internațional, ce reprezintă puncte de reuniune. Acestea deservesc organizării de conferințe și de evenimente sub forma de meet-upuri cu tematică tehnică și evenimente ce au ca scop descoperirea și promovarea ideilor de start-up din mediul IT românesc.

Aceste centre pot reprezenta adevărate ambasade ale României din sectorul IT în ideea în care vor putea primi și îndruma specialiștii care se decid să lucreze o perioadă în străinătate, studenți veniți la studii, sau oferii informații companiilor străine care caută să se dezvolte sau să investească în România.

Prin acest proiect dorești să se organizeze evenimente cu caracter tehnic. Vor fi deschise publicului larg sau doar membrilor?

Evenimentele cu caracter tehnic vor avea loc atât online, cât și offline și vor fi organizate de către membrii comunității la nivelul centrelor.

Participarea va fi deschisa tuturor pasionaților de tehnologie.

Romanian IT își propune să creeze oportunități de job la nivel global. Cum va funcționa?

Piața de IT este foarte dinamică. Vedem cum specialiștii își găsesc joburi pe platforme de freelancing și nu numai, iar lipsa de personal IT este un fapt cunoscut atât în România, cât și în Diaspora. În momentul în care comunitatea va funcționa cu un număr mare de membrii, hub-ul virtual pe care ne propunem să îl pune la dispoziția lor, va servi ca un canal direct de comunicare la nivel global pentru studenții, specialiștii, antreprenorii și investitorii din sectorul tec românesc. Bineînțeles, aria colaborărilor va fi unul dintre subiectele de discuție.

Nu excludem posibilitatea ca în viitor să se creeze și o secțiune de joburi la care angajatorii sau firmele de HR să aibă acces contracost.

Cum se vor crea canalele de comunicare cu diaspora?

Noi ne-am imaginat un mediu IT românesc în care toți suntem conectați la nivel global, un hub virtual. Acest lucru va fi posibil prin intermediul unei platforme pe care o dezvoltăm, platformă ce va facilita interconectarea membrilor Romanian IT și va deveni un canal direct de comunicare și de informare la nivelul întregii rețele de centre atât în România, cât și în Diaspora.

În prezent, locuiești în Paris. Te-ai gândit să te reîntorci în țară, având în vedere că ai declarat că prin Romanian IT se dorește repatrierea specialiștilor în IT?

Este o certitudine pentru mine faptul ca într-o zi mă voi întoarce în România, este o chestiune de timp. Acest lucru se va întâmpla atunci când voi avea contextul în care pot să revin în țară și în același timp să pot păstra legătura cu exteriorul, prin intermediul unei rețele globale. Cred ca este esențial sa păstrez aceste legături create și împreună cu knowhow-ul câștigat aici să le folosesc pentru a ajuta la dezvoltarea comunității din care fac parte.

Este important pentru mine sa am acces la proiecte cu impact social, proiecte la care sa poată participa întreaga comunitate în baza principiilor open source, open exchange, open participation. Sunt de părere că este nevoie de o schimbare de atitudine, să nu mai așteptam să ni se dea și să înțelegem că noi suntem cei care trebuie să facem.

Dacă vrem să ne fie mai bine consider că trebuie să o facem toți împreuna.

Dacă un student dorește să facă un stagiu de practică în străinătate, este obligatoriu să devină membru? Cum va funcționa mai exact?

Așa cum spuneam, intenția noastră este de a dezvolta o componentă puternică de educație și mentorat în cadrul Romanian IT. Ne bucurăm să avem suportul celor de la LSRS, cărora le-am prezentat viziunea noastră și au acceptat să ne devină parteneri în acest demers. Împreuna ne propunem să demarăm un program care să faciliteze schimbul de experiență și stagiile de practica în străinătate pentru studenții români din domeniul tech. Aceștia vor găsi suport și îndrumare în centrele Romanian IT și vor avea acces la specialiști și mentori cu experiență în domeniu.

Care este rolul ambasadorilor?

Rolul ambasadorilor este de a construi și consolida comunitatea la nivel de centru și de a păstra legătura cu structura globală. De asemenea, aceștia se ocupă de organizarea meet-up-urilor în zona lor și oferă suport comunității pentru organizarea de conferințe și evenimente cu tematică tehnica.

DISTRIBUIȚI
  • CREDITE:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here