Autorul best-seller-ului “The AdWords Bible for eCommerce”, prezent la TeCOMM Bucureşti – conferinţa de eCommerce

tecomm

Pe 21 Aprilie va avea loc ediţia aVIIIa TeCOMM eCommerce Conference&Expo Bucureşti, unul dintre cele mai importante evenimente de eCommerce din Europa de Est.

Cei peste 20 de speakeri profesionişti vin din agenţii şi magazine online din UK, Olanda, Polonia, Danemarca şi România şi vor vorbi despre situaţia curentă a pieţei, despre provocări, rezultate şi soluţii eficiente, vor prezenta modele de succes, proiecte în care au fost implicaţi, vor explica ce tooluri şi date au folosit şi de ce au ţinut cont pentru a construi business-uri online care au atins succesul.

“AdWords fucţionează întotdeauna. Daca nu câştigi bani din asta, înseamnă că nu faci ceea ce trebuie” afirmă David Rothwell (UK) autorul best-seller-ului “The AdWords Bible for eCommerce“, colaborator “AdWords for Dummies” de Howie Jacobson si “Ultimate Guide to Google AdWords” de Perry Marshall, şi-a confirmat prezenţa în cadrul TECOMM Bucureşti din 21 Aprilie (Hotel Athenee Palace Hilton).

David este Director la Rothwell Media Ltd şi are o experienţă de peste 10 ani în Adwords. Din 2005, el este responsabil de campanii la nivel mondial cu bugete de advertising de 38 milioane$ şi cu vânzari de peste 1.8 milioane$. Acesta este specializat în consultanţa AdWords şi management pentru comercianţii de eCommerce care îsi doresc mai multe vânzari şi profit, iar în 2013 a creat sistemul de Profit-Share: Clicks, Cash Flow® PPC .

În cadrul workshopului pe care îl va susţine la TeCOMM, pe tema “Show Me the (PPC) Money. The Top Mistakes eCommerce Merchants Make with Google AdWords” David va vorbi despre rentabilitatea Ads-urilor şi câştigurile pe care Adwords le poate aduce business-urilor online: “Mulţi comercianţi online nu folosesc încă promovarea de tipul Pay-Per-Click precum Google AdWords, sau au renunţat să folosească acest tip de promovare crezând că nu funcţionează. Dar Adwords-urile funcţionează întotdeauna. Dacă ai cea mai bună procedură de vânzări, AdWords te va face să produci mai mult decat orice altceva. Investeşte mai mult în AdWords, nu mai puţin. Nu este vorba despre cât de mult costă clickurile, ci  este vorba despre câştigurile pe care ele le generează. Dacă încerci să cheltui mai puţin pe AdWords, în loc să investeşti mai mult, acţionezi gresit. Campania ta PPC este un generator de proft, nu un centru de costuri” – spune David.

La TeCOMM Bucureşti (Athénée Palace Hilton) sunt asteptaţi peste 250 de retaileri online care au deja un business sau îşi doresc un start-up în acest domeniu. De asemenea, evenimentul este dedicat specialiştilor de marketing implicaţi în activitatea de online a business-urilor, specialiştilor/consultanţilor în ecommerce, agenţiilor de web development, companiilor de IT, specialiştilor de marketing design/usability, companiilor de promovare online  cât şi SEO, furnizorilor de servicii de ePayment, hosting, telecom, servicii financiare şi de curierat.

Înscrierile la TeCOMM Bucureşti se fac pe www.bucharest.tecomm.ro unde se va actualiza constant lista speakerilor. Organizatorii au pregătit preţuri speciale care oferă participanţilor reduceri considerabile din preţul integral al biletelor, în funcţie de perioada înscrierii. În luna martie, preţurile pentru biletele All Event pornesc de la 79 euro, mai mult, organizatorii oferă şi reduceri atractive pentru grupuri. Vezi aici toate preţurile.

DISTRIBUIȚI
  • CREDITE:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here