Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

[Review] Mândrie și prejudecată – Jane Austen

Cunoști poveștile alea în care tinerii îndrăgostiți nu pot fi împreună deoarece părinții lor nu sunt de acord cu legătura lor și hotărâsc să facă orice numai ca iubirea lor să fie acceptată? Toată lumea le știe, și tocmai de asta cartea Mândrie și prejudecată, scrisă de Jane Austen, te prinde cum niciuna alta de tipul ei.

Ca să fiu sinceră, am luat cartea în mână crezând că citesc o altă capodoperă, fix cam ceea ce ar fi opusul acesteia. Iar după câteva pagini, m-am uitat la copertă să văd mai exact ce citesc, hotărând totuși să continui dacă tot m-am apucat.

Numeroasele recenzii care se găsesc pretutindeni descriu această carte ca fiind una dintre cele mai bune dintre cele scrise de autoarea engleză, dar și una dintre cele mai mari capodopere ale lumii. Și le dau dreptate, însă atunci când am început să citesc puteam să îi contrazic cu ușurință. Un început plictistor, care m-a indus în eroare asupra firii poveștii și a personajelor principale. Însă, totul s-a schimbat.

Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o nevastă.

Cu siguranță, un bărbat are nevoie de o nevastă, fie că are o avere impresionantă sau nu. Iar căsătoria este subiectul principal în jurul căreia se desfășoară acțiunea. Mai pe scurt, cele 5 fete ale familie Bennet sunt gata de măritat, dar primele două, Jane și Elizabeth, nicicum nu își găsesc un soț destul de bun, ele fiind destul de educate pentru timpurile acelea. Dar când în vecini se mută un bărbat foarte bogat și frumos din Londra și se îndrăgostește de Jane, totul i-a o întorsătură neașteptată. Și crede-mă, finalul e chiar opusul a ceea ce crezi că se va întâmpla.

Situațiile sarcastice și trăsăturile de personalitate prin care iese Elizabeth în evidență sunt părțile mele favorite din această carte. Pe de altă parte, fumusețea și bogăția cu care sunt descriși cei doi bărbați principali te fac să îți conturezi în minte un ideal pe care e greu să îl atingi. Iar la toate acestea, se adaugă o mamă cicălitoare și cu o personalitate schimbătoare, pe care gura o ia de multe ori înainte, un tată nepăsător câteodată și situații greu de digerat pentru familia Bennet.

Cartea cu siguranță va fi pe placul tău, chiar dacă nu îți placi romancierii. Jane Austen face o analiză a femeilor de altădată, mai ales a celor care pentru vremea aceea erau prea îndrăznețe și individualiste. Totuși, unele lucruri nu s-au schimbat nici până în ziua de astăzi, căsătoriile încă sunt aranjate, femeile încă caută bărbați cu averi frumoase și dragostea adevărată încă există. Nu e de mirare că a fost baza numeroaselor ecranizări de succes.

Ai citit cartea? Ce părere ai despre ea?


Mândrie și prejudecată – Jane Austen

Gen: roman/satiră

Data apariției: 28 ianuarie 1813

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Reka

Reka

Reka este o persoană mereu în dezvoltare. O plictisește plictiseala și vrea mereu să facă ceva noi și să descopere un subiect bun. A terminat un Master în Relaţii Publice, dar şi-a continuat visul de a deveni scriitoare. Speră ca într-o zi să își publice cartea, care e în curs de finalizare.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *