The Dungeon – o experienţă unică în Cluj Napoca

Poate că ați auzit și voi de jocurile care necesită capacități bune de cooperare și care ajută la formarea unui spirit de echipă în rândul unor persoane care nu au nimic în comun sau chiar se cunosc pentru prima dată. Desigur se pretează și pentru grupuri de prieteni care vor să aibă parte de o experiență cu totul diferită.

În Cluj-Napoca, The Dungeon promite o experiență extrem de interesantă în care intuiția împreună cu perspicacitate se îmbină cu formarea unei echipe care încearcă să evadeze dintr-o încăpere plină de mistere și indicii, care mai de care mai complicate. Jocul durează o oră și chiar nu simți cât de repede trece timpul.

Dacă data trecută când am ajuns în acest loc, tema a fost „Savantul nebun” acum parcă avem un fel de continuare însă mult mai complexă decât prima dată, care poartă numele de „Experiment”.

Ne aflăm într-o cameră întunecată, plină cu borcane care conțin tot felul de lucruri, care de care mai ciudate, o bibliotecă, două dulapuri, un birou, câteva chestii așezate pe perete și o mare colivie în centrul camerei, și desigur aici ar mai trebui adăugat ceea ce se mai găsește și pe holul de dinaitea acestei încăperi. Întrebarea este cum vom reuși să scăpăm de aici?

Acest lucru rămâne de văzut, pentru că fiecare echipă are modul ei de a proceda, important este ca rezultatul să fie cel dorit de oricare dintre noi.

Camera în care se află „prizonierii” se află în permanență sub supraveghere video astfel că în cazul în care vă împotmoliți veți mai primi și niște mici indicații pentru a putea ieși din impas.

Prețul pentru o astfel de experiență este de 100 de lei în mod normal, iar pentru elevi și  studenți este de 60 de lei.

Locația se poate găsi pe strada Petru Maior la numărul 13, chiar în zona centrală a orașului Cluj-Napoca, lângă sediul Primăriei Cluj-Napoca. Pentru a ajunge din Piața Unirii până la „The Dungeon” puteți opta pentru unul dintre următoarele trasee. Primul dintre ele presupune o mică plimbare pe strada Napoca, până la intersecția cu strada Petru Maior, iar al doilea traseu poate fi parcus trecând de pe strada Memorandumului pe strada unde se află „The Dungeon”.

Cei care sunt amatori de senzații interesante, cei care doresc să își dezvolte spiritul de echipă sau cei care își doresc pur și simplu un nou mod de a se distra nu ar trebui să rateze această locație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.