[Review] Captain America: Civil War

Cel de-al treilea lungmetraj din seria Captain America a avut premiera în cinematografele din țara noastră la începutului lunii mai. Povestea din cel mai nou film inspirat din revistele de benzi desenate celor de la Marvel, „Captain America: Civil War” (Căpitanul America: Războiul Civil) se continuă după evenimentele produse în ultimul film „The Avengers: The Age of Ultron” (Răzbunătorii: Sub Semnul lui Ultron).

Din punctul meu de vedere acesta a fost filmul care a încercat să îi umanizeze cel mai mult pe super-eroi. Lungmetrajul prezintă vina de care sunt măcinați, după ultimul dezastru produs de ei pe pământ și frustrările date de faptul că sunt nevoiți să se lupte între ei. În unele scene, o parte din personaje luptând în ambele tabere.

Chiar dacă povestea filmului este una dramatică, așa cum Marvel ne-a obișnuit deja, din film nu puteau lipsi replicile comice ale lui Iron Man, Spider Man și Ant Man.

În ceea ce privește structura poveștii, consider că aceasta a fost foarte bine concepută, fiecare personaj, atât principal, cât și secundar, primind suficient timp pe ecran. Lupta este amplificată și de efectele speciale, iar faptul că filmul poate fi vizionat în format 3D, face ca acesta să fie și mai captivant.

Un alt element interesant, cel puțin pentru noi, românii, a fost prezența actorului român Sebastian Stan, ce l-a jucat pe Bucky Barnes, alias Winter Soldier (Soldatul Iernii). Pe lângă faptul că o parte din acțiune s-a petrecut în București (chiar dacă în realitate nu au fost filmate cade aici), personajului i s-au recunoscut și originile românești.

Îndreptându-ne atenția asupra acțiunea filmului, aceasta se continuă după evenimentele produse în urma dezastrului provocat de Ultron, maleficul robot creat de Tony Stark (Robert Downey Jr.), guvernele lumii își pun problema dacă există vreo posibilitate de a ține în frâu super-eroii. În urma unor discuții, acestea decid să instaureze o lege internațională prin care aceștia să se supună autorităților și să intervină, pentru a oferi ajutor, doar în situațiile în care forul mondial le cere acest lucru. Dacă Tony Stark, alias Iron Man (Robert Downey Jr.), este de acord să se supună acestei legi, Steve Rogers, aka Captain America (Chris Evans), consideră că aceasta este o limitare a drepturilor individuale.

Dezacordul dintre Tony Stark și Steve Rogers face ca tabăra super-eroilor să se împartă în două, fiecărui super-erou lider alăturându-i-se alți cinci. După ce Stark este pus în situația de a-l preda pe Captain America și echipa sa autorităților, între cele două tabere începe o luptă. Iron Man este susținut de War Machine, Black Widdow, Vision, Black Panther și Spider-Man, iar Căpitanul America îl are alături pe Soldatul Iernii, Hawkeye, Scarlett Witch, Falcon și Ant-Man. Conflictul este amplificat după ce Soldatului Iernii îi este înscenat un incident, iar Captain America face orice este posibil pentru a-i dovedi nevinovăția. Incidentul urmărea de fapt să fractureze echipa super-eroilor prin învrăjbirea celor doi lideri: Iron Man, care nu poate ierta moartea părinților săi și Captain America, care nu poate renunța la prietenia cu Soldatul Iernii. De aici încolo, vă las să descoperiți singuri povestea.

Filmul Captain America: Civil War a fost lansat oficial pe data de 6 mai 2016 și încă poate fi vizionat în cinematografele din România.

DISTRIBUIȚI
  • CREDITE:
Comentarii