Semnificația sărbătorii lui Moș Nicolae

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, apar în mod miraculos cadouri în ghetuțele lustruite ale copiilor cuminți. Sărbătoarea de Moș Nicolae le aduce copiilor de cele mai multe ori dulciuri, fructe și, uneori, jucării. Tot atunci, copiii năzdrăvani găsesc în ghetele lor o nuielușă. Însă semnificația acestui obicei este mult mai adâncă decât dorința de a primi cadouri.

Sfântul Nicolae

Sfântul Nicolae a fost un om care a trăit în secolul al III-lea, însă despre care nu se știu foarte multe lucruri, cele mai vechi informații despre acesta datând cu 3 secole mai târziu (secolul VI). Sfântul s-a născut în localitatea Patara, Lichia (Turcia de azi) și a fost un episcop. Sărbătoarea care îi poartă numele și care îl cinstește are loc pe data de 6 decembrie, datorită faptului că prima mențiune despre Sfântul Nicolae are loc în această dată, în secolul al VI-lea. Ceea ce este menționat acolo e visul pe care l-a avut Constantin cel Mare, în care Sfântul i-ar fi cerut să îi ierte pe trei ostași care erau condamnați la moarte. Tot în secolul al VI-lea este zidită prima biserică în cinstea Sfântului Nicolae de Mira Liciei, de către episcopul de Pinara, Nicolae Sionitul. Sfântul Nicolae a devenit cunoscut în Europa când cruciații italieni au adus moaștele acestuia în Bari, Italia, în secolul al XI-lea.

Legenda lui Moș Nicolae

Obiceiul de a oferi cadouri de Moș Nicolae a apărut în urma unei legende legată de Sfântul Nicolae. Se spune că acesta a auzit de cele 3 fiice ale unui nobil sărac, care nu se puteau mărita din cauza situației financiare a tatălui lor. Atunci Episcopul Nicolae ar fi lăsat un săculeț cu aur în fața ușii acestora când a fost vremea ca fata cea mai mare să se mărite. A făcut la fel când a venit vremea măritișului pentru cea de-a doua fată a nobilului. Când cea mai mică dintre fiicele sale a ajuns la vârsta măritișului, nobilul a vrut să descopere cine îl ajută și a stat la pândă. Acesta l-ar fi văzut pe Episcopul Nicolae urcându-se pe acoperiș și aruncând un săculeț cu aur pe horn. Atunci Nicolae l-ar fi rugat pe tatăl celor trei fete să păstreze secretul însă acesta nu s-a putut abține. De atunci, oricine primea un cadou neașteptat, îi mulțumeau Sfântului Nicolae. În Occident această tradiție a devenit obiceiul de a agăța șosete lângă șemineu, în speranța că cei mici vor găsi cadouri în dimineața următoare. În România, copii își lustruiesc ghetuțele și le pun lângă ușă ori lângă fereastră.

Nuieluşa primită de cei năzdrăvani are o legendă proprie. Această tradiție se datorează unei întâmplări din viața episcopului. Se spune că la primul sinod ecumenic, din anul 325, Nicolae i-ar fi dat o palmă lui Arie, care a spus că Isus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Acea palmă a devenit simbolică pentru a servi drept avertisment pentru cei năzdrăvani. Ulterior palma s-a transformat în nuielușă.

Moș Nicolae în Europa

În Germania acesta era cunoscut sub numele de Nikolaus, în Belgia și Țările de jos era cunoscut drept Sinterklaas, iar în Luxemburg era cunoscut ca Kleeschen. Lumea anglofonă a preluat numele de Santa Claus (Moș Crăciun), modificând denumirea belgiană a Sfântului Nicolae (Sinterklaas). În majoritatea occidentului, Moș Crăciun a căpătat identitatea Sfântului Nicolae și este sărbătorit în ajunul Crăciunului, chiar și în țări unde religia nu are legături cu această sărbătoare. În România însă, Sfântul Nicolae are un moș al său, care vine în noaptea de 5 spre 6 decembrie și lasă cadouri în ghetuțele copiilor cuminți, lăsând o nuielușă în ghetuțele celor năzdrăvani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here