5 lucruri pe care trebuie să le faci în Brașov

Brașovul este unul dintre cele mai frumoase orașe din România. Aerul curat de munte te ademenește, iar orașul medieval îți oferă porția de istorie, pentru că oricât de modern ar deveni, are încorporată o istorie frumoasă. Dacă petreci un weekend în inima României, trebuie să faci măcar unul din lucrurile pe care ți le propun.

1. Vizitează

Brașovul e un oraș în care ai ce vedea. Cel mai cunoscut obiectiv turistic este Biserica Neagră, iar după ea, Piața Sfatului. Însă tu poți descoperi mai mult din frumusețea orașului. Lasă-te pierdut pe străzile întortocheate și descoperă cât de frumos e Brașovul, la pas. Vei ajunge în mod sigur pe Strada Sforii, o străduță atât de strâmtă încât a fost denumită cea mai strâmtă din Europa. Are peste 400 de ani vechime și te poate duce cu gândul la Romeo și Julieta.

2. Urcă muntele Tâmpa

Din majoritatea zonelor din oraș poți vedea un loc care te duce cu gândul la Hollywood. Tâmpa are în vârf litere gigant care scriu numele orașului. Nu ai cum să uiți unde te afli, asta-i clar. Ca să ajungi la ele, poți urca fie pe jos, fie cu telecabina. În vârf te așteaptă și-un restaurant care să îți astâmpere foamea.

3. Călărește

Împrejurimile Brașovului sunt superbe în orice anotimp. Pădurile și colinele sunt perfecte pentru a călări, așa că îndreaptă-te spre centrul de echitație Brașov, în Glejerie Râșnov, unde poți să te recreezi călărind un cal pe dealurile și prin pădurile din zonă. Iar dacă nu ai mai călărit până acum, nu-ți fă probleme, poți lua și lecții de echitație.

4. Fă poze

Ce mod mai plăcut există de a face amintiri decât să faci poze deosebite în locurile pe care le vizitezi? Tocmai de aceea, fă din poze, o poveste întreagă în care să țeși amintirile și stările de bine pe care le-ai simțit acolo.

5. Schiază

În mod evident, asta nu e o activitate pentru tot timpul anului, însă în lunile de iarnă, ești la o aruncătură de băț de pârtiile de schi din Poiana Brașov. Ce moment mai bun de a învăța să schiezi?

Data viitoare când ajungi în Brașov, știi ce ai de făcut! E neapărat să te bucuri de lucrurile frumoase din jurul tău și să creezi amintiri care te vor face să zâmbești peste ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.