Particularități din zodia leului

Cei care sunt născuți între 23 iulie și 21 august, au ca semn zodiacal Leul. Este cea de-a cincea zodie din horoscop și are ca simbol un cerc cu o codiță, simbolizând un cap de leu cu coamă. Zodia leului este reprezentată de elementul focului, împreună cu zodiile Berbec și Săgetător.

Mitologie

În limba latină, leo înseamnă leu, iar poetul roman Ovid numea constelația Herculeus Leo sau Violentus Leo, în timp ce în mitologia romană zeul Bacchus (zeul vinului) se identifica cu această constelație.

În mitologia grecească, Leul este asociat cu animalul din una dintre cele 12 încercări pe care trebuia să le depășească Hercule și anume monstruosul leu Nemean, care avea blană de aur ce nu putea fi străpunsă de arme ale muritorilor de rând. Ghearele acestuia erau mai ascuțite decât săbiile oamenilor și puteau tăia prin orice armură. Legenda spune că Hercule a omorât acest leu în prima sa încercare (din cele 12).

În Babilonia, constelația era numită UR. GU. La, fiind tradusă ca „Mărețul leu”, iar steaua cea mai strălucitoare din constelație, Regulus, era cunoscută drept steaua din pieptul leului și era cunoscută atunci sub numele de „steaua rege”.

Citește în fiecare dimineață Horoscopul zilei pe BunaDimineata.ro.

Caracteristici

Nativii din zodia leului sunt oameni cărora le place să fie în centrul atenției. Sunt oameni talentați, cu abilități artistice, încrezători și dornici de atenție. Sunt ființe foarte independente, cărora le place să fie în control și să fie admirați. Ca părți negative sar în evidență nevoia de a domina, încăpățânarea dusă la extrem, dramatismul și faptul că sunt încrezuți. Fiind cea mai extrovertită zodie, un nativ leu va avea o personalitate foarte bine definită, va avea abilitate de a fi lider și un magnetism puternic pentru celelalte zodii. Totodată, un nativ din zodia leului va acționa spontan de cele mai multe ori, lăsând ca rezultatele acțiunilor lor să se dezvolte natural, indiferent de consecințe. Dacă ești Leu, ai un suflet bun și o dorință de a-i ajuta pe cei care au nevoie de tine. Nu rămâi supărat pe cineva prea mult timp, ci ierți destul de ușor oamenii din jurul tău și le oferi respect și înțelegere atunci când nu sunteți pe aceeași lungime de undă.

Compatibilități și simboluri norocoase

Când vine vorba de compatibilitatea cu alte zodii atât în dragoste, cât și atunci când vine vorba de prietenie, nativul din zodia leu se înțelege cel mai bine cu oameni din zodia berbecului, gemenilor, balanței sau săgetătorului pentru că aceste zodii sunt cele care îți susțin dorința de a fi lider și nu te provoacă pentru a te „detrona”.

Profesiile în care nativul leu este cel mai bun, după calitățile pe care le are sunt cele de actor, medic cardiolog, bijutier, publicist, purtător de cuvânt, hairstylist sau speaker motivațional.

Norocul vine în viața nativului leu prin intermediul numerelor norocoase 1, 4 și 9. Culorile reprezentative pentru leu sunt roșu, portocaliu și auriu. Rubinul este piatra prețioasă a leului și trebuie purtat pe inel ca să aibă influență maximă asupra leului.

Citește în fiecare dimineață Horoscopul zilei sau vezi mai multe despre zodia ta pe BunaDimineata.ro.

Comentarii