5 sfaturi pentru a găsi o slujbă care îţi place la nebunie

Există o vorbă cunoscută de toată lumea care spune că dacă faci ceea ce-ţi place, nu vei fi nevoit să munceşti nici măcar pentru o zi. Dar ce te faci atunci când habar nu ai care este cu adevărat pasiunea ta? Iată câteva idei.

  1. Nu-ţi impune limite. Sistemul educaţional are o problemă majoră. Nu promovează noile tipuri de job-uri care există pe piaţă şi majoritatea tinerilor ajung să lucreze în aceleaşi domenii ca şi părinţii lor şi chiar să fie influenţaţi de alegerile făcute anterior în familie. Citeşte cât mai multe cărţi şi autobiografii ca să aflii de o diversitate cât mai mare de cariere.
  2. Vizualuzează-ţi viitorul. Dacă ai dificultăţi în a intra pe o anumită piaţă, nu te da bătut. Citeşte tot ce poţi despre domeniul respectiv, stai pe lângă oameni care lucrează deja în acel domeniu şi comportă-ţe ca şi cum deja ai avea succes pe acel post. Gândeşte-te la ce ai putea aduce în plus în acel domeniu, scrie aceste lucruri şi prezintă-le la următorul interviu. Dacă observi că nu ai foarte multe lucruri noi de oferit, e mai bine să te specializezi şi să îţi dezvolţi noi abilităţi care să te diferenţieze de ceilalţi candidaţi.
  3. Niciodată să nu spui niciodată…spune: nu încă. Exact aşa cum în multe cazuri nu găsim partenerul ideal până pe la 30-35 de ani sau poate şi mai târziu, acelaşi lucru se poate întâmpla şi cu job-ul ideal. Nu te impacienta, lucrează în continuare la dezvoltarea ta personală şi cu siguranţă vei descoperi ceea ce te pasionează cu adevărat.
  4. Încearcă-ţi norocul. Poate noroc nu e cuvântul cel mai potrivit, dar e important să participi la interviuri, dacă eşti scriitor, fotograf sau jurnalist, să participi la concursuri sau să-ţi înscrii lucrările în diferite conferinţe.
  5. Crede în imposibil! Momentan, întreaga noastră cultură e bazată foarte mult pe sarcasm şi pe ironie, oamenii se mulţumesc cu ceea ce au şi au tendinţa mereu să-i critice pe cei din jur, în special dacă aceştia spun sau fac ceva diferit. Aşa că trebuie să fii extrem de ambiţios, să visezi la o scară cât mai mare şi să fii cel mai optimist om din lume!

Indiferent de care e situaţia ta în acest moment, cel mai important e să ai încredere că vei găsi ceea ce cauţi şi să nu te opreşti. Caută ceea ce te pasionează şi nu te lăsa doborât de părerile altora.

Foto

DISTRIBUIȚI
  • CREDITE:
Comentarii