Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only
oranduirea-inelelor-de-logodna
oranduirea-inelelor-de-logodna

Cum alegi inelul de logodnă potrivit

Încă de mici ne imaginăm acele momente în care ne decidem să ne petrecem viața în compania unei singure persoane. Asta înseamnă că partenerul este jumătatea noastră din toate punctele de vedere, mai ales în materie de preferințe. Atunci când vine vorba de oficializarea unei relații, fiecare astfel de etapă este marcată de existența unui simbol material, ca de exemplu, în cazul logodnei este vorba despre un inel de logodnă sau căsătoria în care se apelează la verighete.

În majoritatea culturilor actuale, se obișnuiește ca inelul de logodnă să fie ales de partener în vederea dăruirii acestuia iubitei sale. De asemenea, tradiția presupune că acceptul femeii de a purta inelul reprezintă de fapt acordul său în ceea ce privește căsătoria.

Pe piață există din ce în ce mai multe modele de inele, procesul alegerii celui mai potrivit astfel de simbol poate reprezenta un amalgam de sentimente și emoții pentru bărbat. Acesta trebuie să se asigure nu numai că își va surprinde iubita în cel mai unic mod, dar și că obiectul ales se potrivește perfect cu gusturile partenerei în materie de bijuterii.

Fiecare cuplu știe că inelul de logodnă este bijuteria care oficializează o relație de iubire intensă, de aceea alegerea sa presupune atenție către următoarele aspecte, așa cum ne recomandă specialiștii în materie de bijuterii:

Materialul din care e confecționat inelul

Cea mai indicată alegere este aurul sau platina, având calități unice și reprezentând printre cele mai căutate materiale prețioase. De asemenea, un inel de logodnă din aur alb va fi cu siguranță o decizie mai spectaculoasă, simbolizând într-o nuanță mai intensă puritatea femeii iubite, însă la fel de bine se poate alege aurul galben sau aurul roz.

Piatra care însoțește inelul de logodnă

Cel mai interesant aspect al inelului de logodnă este, de cele mai multe ori, piatra pusă pe acesta. Astfel, dacă sunteți interesați de pietre prețioase precum sunt diamantele, rubinele, safirele sau smaraldele, trebuie să se luați în calcul și simbolistica acestora, care să corespundă cu povestea de dragoste dintre parteneri. De exemplu, smaraldul, prin nuanțele sale intense de verde, sugerează fertilitatea și feminitatea persoanei care îl poartă. De asemenea, rubinul, considerat în numeroase culturi ca regele nestematelor, simbolizează dragostea intensă, pasiunea și curajul, prin tonurile strălucitoare de roșu. Cu toate acestea, cea mai des întâlnită piatră în cazul inelelor de logodnă este diamantul.

Inscripționarea inelului

Având în vedere că inelul de logodnă va fi una dintre acele bijuterii care vor însoți femeia în permanență, unii bărbați doresc ca acesta să cuprindă un mesaj de dragoste adresat iubitei lor. Astfel, dacă doriți să transmiteți un mesaj iubitei, prin inel, apelați la bijutieri specializați în gravare, care vă pot ajuta să vă îndepliniți această dorință.

Mărimea inelului

Uneori, deși inelul de logodnă dorit este în totalitate pe placul celor doi parteneri, se întâmplă ca dimensiunea sa să nu corespundă cu mărimea degetului inelar al femeii care îl va purta. Astfel, se recomandă ca procesul de alegere a bijutierului să țină cont și de posibilitatea de a putea modifica produsele sau de a le personaliza.

Numărul pietrelor de pe inel

Situația în care se optează pentru mai multe pietre prețioase în cadrul unui inel de logodnă trebuie să se desfășoare în condițiile în care se evită un design foarte încărcat. De asemenea, această alegere vine cu explicația că viitoarea logodnică trebuie să știe că este o adevărată reprezentantă a feminității, întrunind mai multe caracteristici deosebite ce pot fi sugerate prin simboluri diferite ale nestematelor inelului.

Alegerea unui inel de logodnă, care să stârnească doar sentimente de fericire, bucurie și admirație, este un proces destul de problematic, de aceea se recomandă alegerea unor specialiști în domeniul bijuteriilor.

Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *