Cum să alegi un ceas de mână în funcție de stilul tău

ceas barbatesc

Ceasul este un accesoriu obligatoriu pentru orice bărbat. Pe lângă utilitatea practică și latura estetică, acesta este un element care își definește și propriul stil. Acesta este și motivul pentru care este nevoie de o anumită atenție atunci când alegi unul. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta atunci când dorești să investești în achiziționarea unei astfel de piese.

Tipul ceasului

Atunci când te hotărăști să cumperi un ceas, ia în calcul scopul acestuia. Vrei un accesoriu elegant sau te interesează mai mult partea practică a acestuia? Există mai multe tipuri de ceasuri, de la casual, la variante sportive sau produse specializate.

Mecanismul

Acesta poate fi mecanic, quartz sau hibrid. Dacă îți dorești un ceas clasic, atunci optează pentru unul mecanic. Ține cont că cea mai mare parte a acestor modele se produc pentru anumite colecții și pot fi foarte costisitoare. Ceasul mecanic este format din mai multe elemente care puse cap la cap creează un mecanism inteligent care ne arată ora exactă.

Istoria acestuia datează de prin anul 1500 , însă prin anii ’70 japonezii au venit cu o variantă low-cost a acestuia, fiind vorba despre mecanismul quarz. Japonezii de la Seiko au fost primii care au fabricat aceste ceasuri, ducând la o scădere a producției de ceasuri japoneze datorită prețurilor foarte scăzute, dar și a mecanismului destul de precis. Astfel, dacă vrei un produs mai ieftin, dar precis, orientează-te către cele quarz.

Între timp au apărut și versiuni hibride, electro-mecanice și sunt destinate în special persoanelor pasionate de gaget-uri. Sistemul automatic al acestuia funcționează și se alimentează în urma mișcării aleatorii a brațului celui care-l poartă.

Afișajul

În principiu acesta poate fi analog sau digital. Dacă preferi ceva ușor de citit, optează atunci pentru o versiune digitală. Afișajul ceasului analog se face prin intermediul unor limbi care indică ora, minutul sau secunda, marcate pe cadram prin cifre arabe sau romane. Astfel, dacă ești adeptul unui stil sport sau casual, atunci poți alege un ceas digital, iar pentru o ținută elegantă optează pentru unul analog.

Rezistența cadranului

Există 3 tipuri de materiale pentru cadran. Plexiglas – acesta este cel mai ieftin, este rezistent, dar se poate zgâria foarte ușor. Sticla minerală este mai rezistentă la zgârieturi, dar se poate sparge destul de ușor. Safirul este cel mai scump, este foarte rezistent la zgârieturi, dar se sparge destul de ușor.

Constituția mâinii

Atunci când alegi un ceas ține cont și de acest lucru. Dacă ai încheieturi mici, alege un ceas de dimensiune mai mică. Pentru încheieturi groase sunt potrivite cele medii și mari.

Cureaua ceasului

Cureaua foarte fi de piele, material sau de metal. Dacă îți dorești un look sofisticat, elegant optează pentru o brățară de metal. Acesta este suficient de versatil pentru a putea fi purtat la un costum sau la alte ocazii speciale. Cureaua lată de piele duce mai mult la stilul punk/rock, așa că evit-o în ținutele casual.

Pentru tine ce contează cel mai mult atunci când alegi un ceas, designul sau funcționalitatea?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here