Educaţia sau experienţa: care este mai importantă?

educaţia sau experienţa

Dezbaterea privind prioritatea educaţiei sau a experienţei are o longevitate impresionantă. Acest fapt se datorează lipsei unui răspuns final cu privire la aceasta. Într-un context în care găsirea unui job confortabil devine o prioritate pentru cei mai mulţi dintre tineri, experienţa câştigă teren în faţa educaţiei, deoarece ea reprezintă în multe cazuri prima cerinţă a angajatorilor.

Premisele eronate ale dezbaterii

Imaginea ideală a experienţei este accentuată de popularizarea sa în mass-media, care pare a aprecia şi ea antreprenori celebri precum Bill Gates sau Steve Jobs, tocmai datorită abandonării studiilor superioare. Cu toate acestea, dezbaterea porneşte în general de la două premise greşite:

  1. studiile superioare, în principal cele universitare, au un cost ridicat/ sunt gratuite;
  2. existenţa umană este un fenomen pur economic.

Vom analiza pe rând premisele în scopul identificării caracterului eronat al acestora, urmând ca mai apoi să oferim o nouă perspectivă asupra dezbaterii de faţă.

În primul rând, există concepţia eronată conform căreia educaţia de nivel înalt este extrem de costisitoare (cum este cazul Statelor Unite ale Americii sau al universităţilor private), dar şi cea opusă acesteia, prin care se afirmă că acelaşi tip de educaţie este gratuit sau are un cost scăzut (valabilă pentru unele ţări europene cum ar fi Norvegia, Germania, Franţa şi România).

Astfel ia naștere şi întrebarea referitoare la beneficiul real al educaţiei. Altfel spus, merită sau nu să urmez un program universitar? Ignorând caracterul problematic al aceste întrebări, care va fi discutat ulterior, ea are ca substrat în cele mai multe cazuri o întrebare secundară: mă va ajuta certificatul obţinut nu doar să-mi recuperez banii, ci să câştig mai mult decât aş fi câştigat în lipsa acestuia?

Cel mai bun răspuns la cele două întrebări este că depinde. Factorii implicaţi în acestea sunt atât de numeroşi, încât o analiză particulară a fiecărei situaţii pare să ofere cel mai sigur răspuns.

Desigur, există numeroase studii care confirmă una dintre cele două variante, dar ele ignoră, de obicei, cel puţin un factor, dintre care putem enumera: ţara de provenienţă, ţara în care sunt urmate studiile, situaţia economică înainte de începerea studiilor, situaţia economică din timpul studiilor, costurile educaţionale, specificul carierei vizate, politica firmelor ce activează în domeniul respectiv şi mulţi alţii.

Influenţa obiectivelor personale

În enumerarea precedentă am ignorat în mod intenţionat una dintre cele mai importante variabile, și anume obiectivul personal. „Ce vrei de la viața ta?” este o întrebare pe care o auzi zilnic, ea trebuind să-ţi determine şi alegerile în privinţa educaţiei.

De exemplu, un studiu recent realizat de Brookings Institution, arată că tinerii americani ce vor să evite sărăcia şi să acceadă la clasa de mijloc trebuie să urmeze trei reguli: terminarea liceului, obținerea unui job full-tine, întemeierea unei familii doar după împlinirea vârstei de 21 de ani. Statisticile arată că doar 2% dintre adulţii care au urmat aceste reguli suferă dificultăţi financiare majore, în timp ce un procent de 75% au intrat în clasa de mijloc (definită prin câştigul a cel puţin 55 000 de dolari/an).

Mai mult decât atât, aceste reguli sunt valabile şi în majoritatea ţărilor europene; aici includem chiar şi România, unde contextul actual economic permite în mare parte îndeplinirea lor. În acest fel, dacă obiectivul tău este pur economic şi ţinta ta este intrarea în clasa de mijloc, educaţia de nivel înalt nu este o necesitate. Multe sectoare de muncă pun un accent mai mare pe experienţă sau pe disponibilitatea de a învăţa direct la locul de muncă.

Dar dacă obiectivul tău nu e unul pur economic? Ce recomandare poţi primi în această privinţă? Din păcate, răspunsul este, din nou: depinde. De la început trebuie menţionat faptul că în cazul de faţă lucrurile se complică cu atât mai mult. Studiile şi articolele realizate pe această temă evită să vorbească în general despre factorul uman, deoarece el nu nu constituie o variabilă uşor calculabilă şi se remarcă prin imprevizibilitatea lui.

De multe ori, maximizarea venitului este mult mai puţin importantă în existenţa noastră decât maximizarea pasiunii, satisfacţiei şi împlinirii personale, atât în domeniul profesional cât şi în cel personal. Viaţa nu este o simplă serie de numere, iar imprevizibilitatea acesteia, accentuată de redefinirea constantă a obiectivelor noastre, împiedică des ajungerea la un rezultat calculabil.

Pentru a înţelege mai bine acest punct de vedere, în privinţa dezbaterii de faţă, voi încheia cu un exemplu din experienţa personală. Unul dintre prietenii mei cei mai apropiaţi a renunţat la facultate în cel de-al treilea an de studiu, dar a obţinut în scurt timp un job bine plătit în domeniul IT. Posibilităţile de avansare erau numeroase. Cu toate acestea, după doar doi ani a renunţat la locul respectiv de muncă pentru a-şi continua studiile universitare. În situaţia lui, un job confortabil a încetat să reprezinte singurul obiectiv.

Dar aici mă întorc către voi, cerându-vă părerea în privinţa acestui subiect. Sunteţi de acord cu concluzia de faţă? Credeţi că una dintre cele două opțiuni are prioritate în faţa celeilalte? Aştept răspunsurile voastre în comentarii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here