Laptele nepasteurizat la copii

Laptele și produsele lactate sunt sănătoase și chiar recomandate copiilor pentru aportul de calciu și vitamine pe care îl aduc organismului. Una dintre cele mai frecvente neatenții ale părinților este legată de laptele provenit direct de la animal, nepasteurizat, consumat de copii. Ca să eviți situații neplăcute și probleme de sănătate ale copilului tău, iată ce trebuie să știi despre laptele crud și cel pasteurizat.

Care e diferența între crud și pasteurizat?

Laptele crud e laptele provenit direct de la animal (vacă, oaie, bivoliță etc) și consumat așa cum este (sau transformat în produse lactate nepasteurizate). Prin procesul de pasteurizare (dezvoltat de Louis Pasteur) laptele este încălzit la o anumită temperatură care omoară bacteriile și microbii nocivi. O preconcepție greșită a oamenilor este că prin pasteurizare (fierbere) se pierd nutrienți din lapte, însă nu este așa. Un alt gând întâlnit des este legat de bunicii care consumau lapte direct de la vacă, fără să pățească nimic, nu ține cont de dezvoltarea patologică a bacteriilor în timp.

Pericolele laptelui crud

Laptele crud și produsele lactate făcute din lapte crud pot purta bacterii nocive pentru organismul nostru. Astfel de bacterii sunt Salmonella, E-coli, bacteria responsabilă pentru o formă de tuberculoză sau difterie. Deși un om sănătos și normal dezvoltat este afectat de acestea doar pe o perioadă de câteva zile, în mod normal, bolile survenite pot fi extrem de periculoase pentru copii, gravide, vârstnici și persoane cu sistemul imunitar slăbit (în urma unui tratament pentru cancer, HIV/SIDA, boli imunitare etc).

Ține cont de faptul că nu tot laptele crud este contaminat, însă pericolul este prezent. Dacă până acum ai consumat lapte crud și nu ai pățit nimic, nu înseamnă că aceeași sursă de lapte nu poate deveni contaminată în viitor.

Simptomele îmbolnăvirii

Simptomele diferă în funcție de imunitatea persoanei afectate, cantitatea consumată și de alți factori, însă pot fi asemănătoare simptomelor gripale (dureri de cap, stare generală proastă, etc) sau pot include diaree, vărsături și probleme mai grave.

În trecut, consumul de lapte crud era printre responsabilii pentru contractarea unor boli precum febra tifoidă, tuberculoza, difteria sau bruceloza.

Unui om cu o greutate normală și o stare generală bună simptomele pot dura doar câteva zile, însă în cazuri extreme pot aduce ca și complicații boli cronice sau chiar moartea.

Copii și tinerii sunt mai predispuși la reacții

Copiii, în special cei mici, și adolescenții sunt mai predispuși să se îmbolnăvească din cauza consumului de lapte crud datorită faptului că sistemul lor imunitar nu este încă format pe deplin. De aceea, este recomandată pasteurizarea laptelui și a produselor lactate înainte ca cei mici să le consume. Astfel, se elimină riscul de a-i îmbolnăvi iremediabil, dar se păstrează consumul de nutrienți și vitamine din produsele lactate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here