3 rețete rapide de mic dejun de vară

Vine vara bine-mi pare! De-aici încolo suntem în paradisul fructelor, ceea ce înseamnă că avem nevoie de inspirație pentru rețetele de mic dejun, care să încorporeze abundența de produse proaspete de piață. În acest sens, ți-am pregătit 3 rețete delicioase, rapide și cu ingrediente văratice, ca să ai câteva opțiuni pentru micul dejun!

Parfait cu mango

Ca să faci acest parfait delicios, trebuie să ai un mango tăiat în cubulețe și congelat, în prealabil, cam 2 căni cu apă, vreo 60 de ml de suc de lămâie, câteva bucăți de caju (pe care ar trebui să le lași la înmuiat o oră), coaja de la o lămâie și puțin zahăr sau îndulcitor. Toate acestea  intră într-un blender, pentru a le transforma într-un smoothie delicios, pe care apoi să îl combini cu bucăți de mango, müsli și alte fructe. Totul va avea un gust delicios de mango, în timp ce lămâia îi va domoli puțin dulcele.

Budincă de chia cu mure și fistic

 Budinca de chia este una dintre cele mai ușor de preparat variante de mic dejun. Ca să o faci, ai nevoie de câteva mure, 3 linguri de semințe de chia, lapte de migdale (aproximativ 200 ml), puțină esență de vanilie, 10 bucăți de fistic și bucăți de nucă de cocos. Pentru a prepara totul, pasează cu furculița bucățile de mure, pentru a se asemăna cu un gem. Apoi adaugă semințele de chia, laptele, extractul de vanilie și nuca de cocos și amestecă totul bine. Pune la frigider peste noapte, iar dimineața bucură-te de cât este de delicioasă.

Sandviș deschis de vară

Dacă nu ești fan al micului dejun dulce, nu-ți fă probleme, există și opțiuni sărate. Propunerea noastră este un sandviș deschis, cu ingrediente văratice. Ai nevoie de o chiflă bagel tăiată în jumătate (sau două felii de pâine integrală), pe care le vei prăji și unge cu puțin pesto și cremă de brânză. Adaugă 2 felii de roșii, ceapă roșie tocată și germeni de salată sau ridichi și ai un sandviș minunat, sănătos și fresh.

Pariem că aceste rețete ți-au făcut o mare poftă de mâncare, așa că te lăsăm să le încerci! Poftă mare!

Comentarii