Cartofi copți cu bacon, smântână și roșii

Cel mai bogat anotimp al anului și-a făcut apariția, îmbiindu-ne simțurile cu tot felul de roade care mai de care mai gustoase. Chiar dacă deseori suntem cu gândul în viitor, la conservarea lor cât mai rapidă și trainică în decursul iernii, un organism sănătos se clădește cu roade sănătoase și proaspete. Gândindu-ne care sunt cele mai bune rețete pentru această perioadă, pe care le putem face acasă din roadele cu care toamna ne-a obișnuit deja, ne-am decis să împărtășim o rețetă perfectă atât pentru masa de prânz, cât și pentru un mic dejun sățios, într-o dimineață răcoroasă.

Cartoful este una dintre cele mai cunoscute roade ale toamnei, în special în zona Ardealului. Aici, recolta este anual prolifică, întrucât odată ajunsă în bucătăria ta, te vei putea juca cu cele mai proaspete amestecuri. Rețeta de cartofi copți cu 3 toppinguri este foarte rapidă și ușoară, necesitând doar o oră de realizare (o poți pregăti din seara anterioară).

Ingrediente:

3 cartofi de 220 grame fiecare;
un avocado decojit și tăiat;
o roșie tăiată sub formă de cubulețe;
smântână – 60 de grame;
bacon – 3 felii, făcute cubulețe.

Mod de preparare:

După cum am spus, rețeta este foarte simplă. Se iau cartofii și se spală foarte bine, fără a se decoji. Pentru a fi siguri că aerul cald pătrunde în interiorul lor și îi face moi, înțepăm foarte bine fiecare cartof, apoi îi punem pe toți la o temperatură de 200 grade Celsius, direct pe grătarul cuptorului, timp de 60 de minute. Imediat ce aceștia s-au înmuiat în interior, pot fi serviți fără grijă. Între timp, se pregătesc toppingurile, respectiv avocado cu roșii, smântână cu bacon sau orice altă combinație pe care o îndrăgești – în număr de 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here