Cum consumăm varza roșie și care sunt beneficiile sale

Toamna este unul dintre cele mai bogate perioade ale anului din punct de vedere al „ofertei” de legume și fructe. Găsim atât de multe pe piață încât nu știm ce alegere să facem.

Varza roșie este asemănătoare cu „sora” ei, varza albă, dar există totuși câteva diferențe între ele. Nu doar culoarea este cea care le deosebește, ci și proprietățile verzei roșii, care le depășește pe cele ale verzei albe.

Cum poate fi consumată varza roșie

Înainte să aflăm care sunt beneficiile verzei roșii pentru organism, iată trei metode de a o consuma astfel încât să își păstreze cât mai bine calitățile:

1. Sub formă de salată: se taie în bucățele mici, apoi se adaugă condimente după gust: sare, piper, cimbru, busuioc, ulei de măsline. Este de preferat să fie mâncată cât mai repede.

2. Sub formă de suc: se taie în bucăți suficient de mici pentru a încăpea în storcătorul de fructe. Sucul de varză roșie trebuie băut imediat după preparare pentru a nu se oxida. Gustul său nu este tocmai plăcut, de aceea poate fi combinat cu mere, portocale sau morcovi. Va avea o aromă deosebită.

3. Murată: dacă o mâncăm sub această formă ne ajută la digestie. Trebuie menționat că prin murare, varza roșie își pierde o parte din proprietăți.

Beneficiile verzei roșii

Iată care sunt beneficiile verzei roșii:

  1. Are un puternic rol în stimularea imunității datorită conținutului foarte mare de vitamina C. Cu cât consumăm mai multă varză roșie cu atât riscul de a ne îmbolnăvi este mai scăzut.

2. Conține o cantitate mare de antioxidanți, ceea ce ajută la prevenirea instalării diferitelor forme de cancer.

3. Este un aliat de nădejde în curele de slăbire. Persoanele supraponderale care vor să dea jos kilograme pot consuma suc de varză roșie sau salate în cantități cât mai mari pe o perioadă de câteva luni. Efectele se vor vedea în timp, nu sunt imediate. Varza roșie conține multe fibre, minerale și vitamine de aceea este o metodă de a slăbi sănătoasă.

4. Varza roșie murată ajută la tratarea constipației datorită fibrelor.

5. Ajută la tratarea diferitelor alergii.

6. Este indicată femeilor la menopauză. Datorită vitaminelor și mineralelor ajută la prevenirea instalării osteoporozei, reduce efectele secundare ale menopauzei (bufeuri, transpirații nocturne).

Comentarii