Micul dejun în Danemarca

Danemarca are o cultură gastronomică puternic înrădăcinată în produsele locale. Deși în ultima perioadă, globalizarea a început să ia amploare și aici, danezii continuă să consume, în cea mai mare parte a timpului, alimente locale. Astfel, sunt consumate diverse tipuri de pâine, carne de porc afumată sau în saramură și alte ingrediente care puteau fi păstrate pentru o perioadă mai lungă de timp fără să se altereze.

Pâinea este un element important la micul dejun, în special după secolul al XIX-lea, când au fost create tot felul de pâinici, din aluat normal de pâine, având o formă specifică rotundă, de semilună sau plată. Acestea sunt servite exclusiv la micul dejun și pot fi cumpărate proaspete de la orice patiserie.

Micul dejun tradițional

Micul dejun este servit cel mai adesea rece, la fel ca prânzul, singura masă caldă servită de obicei fiind cina. În prima masă a zilei sunt consumate felii din pâinea de secară (una dintre cele mai consumate tipuri de pâine din Danemarca) sau alte tipuri de pâine sub formă de chiflă. Acestea sunt acoperite cu o brânză moale sau cremă de brânză, pate, cârnați sau mezeluri sau uneori gem. La ocazii speciale, în weekenduri sau când timpul alocat micului dejun, oamenii locului consumă wienerbrød, un produs de patiserie cunoscut în engleză drept „Danish pastry” (patiserie daneză – vezi fotografia de la începutul articolului). Acest produs de patiserie poate fi umplut cu gemuri, creme dulci sau ouă ochiuri și bacon.

În ceea ce privește băuturile, danezii prefer să bea ceai sau cafea, dar și lapte sau produse din lapte. Pe lângă asta, poate fi servit orice tip de suc acrișor (de cele mai multe ori de portocale sau mere).

Cereale cu lapte

Dacă preferi un mic dejun format din cereal cu lapte, trebuie să încerci ymer-ul, un produs asemănător iaurtului, preparat cu lapte bătut. Acesta este presărat cu ymerdrys, adică un amestec de pâine de secară răzuită și zahăr brun. Iar dacă preferi cerealele calde, precum terciul de ovăz, Øllebrød e ceea ce trebuie să încerci atunci când vizitezi Danemarca. Acesta este preparat provine din Evul Mediu și este preparat din bucăți de pâine de secară, bere daneză (2% sau fără alcool), apă și zahăr și servit adesea cu lapte sau frișcă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here