Andra, cel mai bun interpret român la MTV EMA

Andra a fost desemnată „cel mai bun interpret român” în cadrul premiilor MTV Europe Music din acest an. Evenimentul a avut loc duminică. 6 noiembrie, în Olanda.

Justin Bieber a câștigat premiul pentru cea mai bună melodie cu piesa „Sorry”, pentru artistul cu cel mai mare număr de fani și pentru cel mai bun show din Canada.

Excentrica Lady Gaga a fost declarată cea mai bună interpretă feminină, dar și artista cu cel mai bun look.

Beyoncé, care a fost marea câștigătoare la Video Music Awards (VMA), la sfârșitul lunii august, și care a fost nominalizată la cinci categorii la MTV EMA 2016, inclusiv pentru cel mai bun clip video, a fost devansată de The Weeknd, premiat pentru videoclipul melodiei „Starboy”.

Un alt interpret canadian al serii, Shaw Mendes, în vârstă de 18 ani, i-a „suflat” distincția compatriotului său Justin Bieber la categoria cel mai bun artist masculin.

Duo-ul american Twenty One Pilots a câștigat două trofee, pentru cel mai bun concert și cel mai bun artist din muzica alternativă.

Grupul punk rock Green Day a primit premiul „Global Icon” pentru întreaga carieră. Membrii trupei din California au interpretat live cea mai recentă piesă a lor, „Bang bang”.

Publicul prezent la ceremonia din Amsterdam l-a aclamat și pe DJ-ul olandez Martin Garrix, premiat de două ori, pentru cea mai bună muzică electronică și la categoria „Best World Stage Performance”.

Distincția pentru cel mai bun artist debutant a ajuns la cântăreața suedeză Zara Larsson.

La alte categorii, grupul american Fifth Harmony a luat premiul pentru cel mai bun artist pop, britanicii de la Coldplay și-au adjudecat distincția pentru cel mai bun artist rock, iar rapperul american Drake a primit trofeul pentru cel mai bun artist hip-hop.

Bruno Mars, cap de afiș alături de Kings of Leon, a deschis ceremonia interpretând „24K Magic”, o piesă cu accente retro, primul extras al albumului cu același nume, care urmează să fie lansat la 18 noiembrie.

Concepute ca o alternativă la tradiționalele MTV Music Awards, premiile MTV Europe Music Awards rămân în continuare dominate de vedete nord-americane, mai notează sursa citată.

Comentarii