Clujul devine pentru două zile hub-ul HR-ilor din Transilvania

banner-campanie

Educaţia corporate în domeniul resurselor umane determină progresul companiilor prin training, teambuilding, pregătire profesională sau participare la evenimente de specialitate alături de profesionişti din industrie.

Cluj-Napoca găzduieşte cea de-a XII-a ediţie a Conferinţei de Resurse Umane HR Summit, între 29 și 30 martie, unde peste 200 de specialişti în resurse umane se întâlnesc pentru a discuta şi a găsi soluţii la situaţiile cele mai des întâlnite în practică: relațiile de muncă, talent management, mobilitatea forţei de muncă sau beneficiile angajaţilor cu program flexibil.

Din 2013 până în prezent comunitatea de resurse umane numără peste  900 de participanţi, în trei oraşe cheie ale României: Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. Ediţia din acest an se desfăşoară sub sloganul „Difficult times? SuperHeRoes are here!” şi oferă participantului o experienţă completă prin intermediul workshop-urilor, prezentărilor, sesiunii de debate, zonei expoziţionale interactivă şi oportunității de networking.

Care este programul şi cine sunt speakerii?

În prima zi (29 martie) a evenimentului, cei prezenţi la conferinţă vor participa la workshop-uri despre  talent management, motivaţie, mobilitatea forţei de muncă, recrutare, dar şi studii de caz susţinute de Wouter Van Linden (HR Director KPMG Belgium), Mădalina Bălan, (Managing Partner, HART Consulting), Oana Datki (SEE Managing Partner Consulteam), Ioana Dumitru (Managing Associate, Popovici Nițu Stoica și Asociații), Elena Antoneac (Managing Partner, GMS-T Nestlers Group), Ligia Grigorean (Business Consultant Premier Restaurants Romania), Sorina Bradea (Managing Partner, Thomas International România), Daniela Miritescu (HR Manager Arum, UK) şi Loredana Moșteanu (Business Consultant, Black Card Events).

În cea de-a doua zi (30 martie),, printre speakerii care vor susține prezentări se numără Alina Perrin (International HR Director L’Oréal), Ioana Dumitru (Managing Associate, Popovici Nițu Stoica și Asociații), Doru Dima (CEO Great People Inside), Alina Popescu (Talent Information Solution Leader, Mercer Marsh Benefits), Matt Buckland (Head of Talent and Human Resources, Lyst), Daniela Vercellino (HR Director Societe Generale European Business Services), Viorel Jigman (Cloud Learning Product Manager şi AeL Development Department Manager, SIVECO România), Andreea Suciu (Head of Employment & Pensions Department, Noerr) sau Monica Soare (Managing Partner Artwin). Evenimentul este moderat de Magnoliu Stan (HR Manager, Smart HR). Detalii despre subiectele abordate şi tematicile speakerilor pot fi găsite pe site-ul oficial al evenimentului.

Despre HR Summit

HR Summit Cluj-Napoca este evenimentul organizat de Libero Events ce aduce în faţa comunităţii clujene de HR reprezentanţi din companii de renume. Conferinţa de Resurse Umane HR Summit Cluj-Napoca are loc în perioada 29-30 martie 2017, în incinta Impact Hub Cluj-Napoca.

Comentarii