Luni de poveste… la Cărturești – ediția 2017

eveniment atu consulting

În această toamnă, continuăm un proiect de suflet ATU Consulting și vă invităm să luați parte la o nouă ediție a evenimentului: Luni de poveste… la Cărturești! În octombrie, în fiecare seară de luni, de la 18:30 la 20:30, vă așteptăm într-o atmosferă plăcută și prietenoasă, cu ceai cald, traineri implicați și teme de interes, cu aplicabilitate directă în viața de zi cu zi.

De această dată, ne propunem ca, pe parcursul a cinci ateliere, să vorbim despre inteligența emoțională, despre cum să ne adaptăm la schimbare, despre cum oferim și primim feedback și cum ascultăm activ, precum și despre timp și prioritizare. Le mulțumim celor care ne-au scris anul trecut și ne-au ajutat să înțelegem ce teme le sunt de interes. În plus, pentru că anul 2017 în ATU Consulting este dedicat învățării, ne dorim ca și pe această cale să venim mai aproape, cât mai adaptat, de cei interesați de dezvoltarea personală și profesională.

Ne vom întâlni din nou la Librăria Cărturești (Iulius Mal, Cluj-Napocal) care ne va delecta cu ceai și cărți numai bune să ne însoțească în povești de seară

Intrarea este liberă, iar pentru participare este nevoie să vă rezervați un loc completând, formularul de înscriere aferent atelierului care vă interesează. Aceste formulare vor fi disponibile pe site și pagina de Facebook ATU Consulting, din timp, pentru fiecare atelier în parte.

Dacă sunteți curioși cum a fost la ediția de anul trecut sau dacă doriți să vă reamintiți principalele momente, vă invităm să descoperiți mai multe aici.

PROGRAMUL ediției din acest an:

Data: 02.10.2017
Subiect: Inteligența emoțională la (locul de) muncă
Trainer: Gabriela HUM

Data: 09.10.2017
Subiect: Din culisele managementului schimbării – pași în adaptarea la situații noi
Trainer: Paula OPREA

Data: 16.10.2017
Subiect: Feedback și asertivitate în situații dificile
Trainer: Ana PASCARU

Data: 23.10.2017
Subiect: Prioritizarea de luni
Trainer: Răzvan GOGA

Data: 30.10.2017
Subiect: Auzim, dar ascultăm?…sau de ce avem două urechi și o singură gură
Trainer: Cosmina CÂMPEAN

Vă așteptăm cu mare drag,
Echipa ATU Consulting

DISTRIBUIȚI
  • CREDITE:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here