Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only
Dario Rossi
Dario Rossi

Jojo Mayer & Nerve, Skalpel, Dario Rossi și alte 4 noi concerte confirmate pentru Jazz in the Park Festival 2017  

 

Scenă de electro-jazz, concert de muzică clasică la miezul nopții și performance-uri cu 7 dintre cei mai tari artiști din lumea jazzului – acestea sunt noutățile festivalului clujean Jazz in the Park, aflat la a cincea ediție. 

Jazz in the Park vine cu mai multe noutăți anul acesta: festivalul va avea o scenă de electro-jazz în Parcul Central din Cluj pe care vor concerta nume cunoscute ale genului. Jojo Mayer, unul dintre cei mai buni bateriști din lume, vine cu trupa sa Nerve, celebră pentru modul în care combină jazzul cu drum&base, muzică electronică, rock, jungle și alte stiluri.

„Omul nu e o mașină și nici n-a fost creat să cânte precum una. Dar avem ceva care ne facem să cântăm mult mai bine decât ele și aici mă refer la diferența creativă dintre 1 și 0. Asta e ceea ce vreau să explorez. Aceea e partea cea mai interesantă, acolo e magia. N-o poți atinge, dar oamenii o pot simți”, declara Jojo Mayer la una dintre conferințele la care a fost invitat la speaker.

O altă premieră locală va fi reprezentată de formația Skalpel din Polonia. Cu stilul ei original de hip hop și jazz, Skalpel readuce la viață spiritul jazzului polonez prin refolosirea unor mostre din anii ‘60 și ‘70  în piesele actuale.

Tot pe scena de electro-jazz va concerta și trupa sZempöl Offchestra, care combină teatrul, muzica, poveștile într-un mix care conține trompetă, vioară, tobe și bass.

„În ultimii ani, Clujul s-a poziționat ca un oraș al muzicii electronice, dat fiind că orașul găzduiește cele mai mari festivaluri de muzică din România care sunt axate pe acest gen. Ne-am decis în acest an să intrăm și noi în acest joc. Așadar, una dintre scenele de anul acesta va prezenta multe proiecte de fusion jazz cu influențe electronice. Va fi foarte interesant, avem niște reprezentanți foarte buni și credem că această scenă va rivaliza ca artiști  cu cei pe care îi vom asculta pe scena principală”, spune Alin Vaida, directorul festivalului Jazz in the Park.

Dario Rossi, artistul care creează muzică din obiecte reciclate, cântă pe străzile Clujului

Unul dintre cei mai cunoscuți și originali percuționiști din lume va face senzație în cadrul Jazz in the Park. Dario Rossi, cunoscut la nivel mondial pentru reprezentațiile lui unice și pentru modul în care creează muzică din obiecte reciclate, va cânta pe străzile din Cluj-Napoca. Dario a început să studieze tobele la 10 ani, iar apoi a învățat la Colegiul de muzică Saint Louis din Roma. În 2011, la Londra, a avut o primă reprezentație în stradă la Piccadilly Circus și în doar câteva minute întreaga zonă s-a umplut de oameni impresionați de talentul lui Dario și de reprezentația lui. De atunci și până acum a uimit milioane de persoane cu modul lui original de a folosi în percuție tigăi, țevi, cutii, iar video-urile lui pe Youtube sunt urmărite de peste 3 milioane de utilizatori.

Recital de pian la miezul nopții în Parcul Central

Trei proiecte speciale vor avea loc în cadrul festivalului, iar unul dintre ele e un recital susținut de pianistul român stabilit în Germania Bogdan Vaida. Concertul va avea loc la miezul nopții în Parcul Central. Organizatorii festivalului au decis astfel să repete experiența de anul trecut, când peste o mie de persoane au asistat la miezul nopții la recitalul pianistului Bogdan Vaida.

O altă trupă care va urca pe scena Jazz in the Park este Brum, un trio experimental electro într-un mix de stiluri moderne cu bas și tobe live, chitară şi sinthuri agresive sau ambientale, voci minimale bine încadrate în aranjamente spaţiale.

Originari de dincolo de Prut, la festival va concerta și Alex Calancea Band, o fuziune naturală de groove-uri de drum&base și pasajele clasice împletite cu folclorul urban distorsionat.

Ultima strigare pentru voluntari și pentru trupele de jazz care vor să se înscrie în concursul Jazz in the Park

Trupele care vor să participe la Concursul Internațional Jazz in the Park și să cânte în cadrul festivalului mai au câteva zile la dispoziție pentru înscriere. Sunt puse la bătaie premii totale de 5.000 de euro, iar termenul limită este 17 mai.

Ultimele zile de înscrieri sunt și pentru voluntarii care vor să dea o mână de ajutor la festival. Cei interesați se pot înscrie online până duminică, 7 mai.

Anul acesta festivalul Jazz in the Park va avea loc timp de 7 zile, în perioada 26 iunie-2 iulie. Se dezvoltă o serie de concerte pe bază de bilete – Dhafer Youssef, Susana Baca, Barcelona Gipsy Balkan Orchestra -, concerte pe malul Someșului în cadrul Concursului Internațional Jazz in the Park, concerte în Parcul Central și reprezentații stradale artistice pe mai multe artere din oraș.

Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *