Smiley își face debutul în dublajul cinematografic

Celebrul cântăreț Smiley, pe numele său real Andrei Tiberiu Maria, își va face debutul în dublajul cinematografic. Acesta va dubla vocea unui porumbel în filmul animat „Berzele / Storks”, care va avea premiera în România în 23 septembrie. Lungmetrajul animat a fost regizat de Nicholas Stoller și Doug Sweetland și este o producție marca Warner Bros.Pictures şi Warner Animation Group.

Unul dintre cei mai de succes artişti pop din România, cu o carieră remarcabilă în industria muzicală, unde s-a afirmat în calitate de muzician, producător şi entertainer, Smiley va debuta în dublajul de animaţie din 23 septembrie, atunci când publicul îl va putea auzi împrumutându-i vocea porumbelului Toady, din noua aventură animată „Berzele”.

Celebrul antrenor de la „Vocea României”, Smiley, declară despre experienţa dublajului şi rolul său din „Berzele”: „Personajul meu e un porumbel care lucrează în organizaţia berzelor şi e foarte băgăcios. El ca porumbel vrea să fie acceptat de către berze … ca fiind o barză. (…) E prima oară când dublez un personaj de desene animate. E foarte greu să îţi dai seama că e vocea mea în desene pentru că a fost nevoie să caut o tonalitate care să se potrivească cu faţa porumbelului şi pe care a trebuit să o şi păstrez pe toată durata desenului.”, a conchis Andrei Tiberiu Maria alias Smiley.

Una dintre cele mai aşteptate animaţii ale anului, „Berzele” va fi disponibilă în cinematografele din toată ţara şi în versiunea dublată în limba română.

Berzele aduc bebeluşii la părinţi…sau cel puţin aşa făceau. Acum livrează colete pentru compania globală Cornerstore. Junior, cea mai silitoare barză din companie, urmează să fie promovat când, din greşeală, activează maşina de făcut bebeluşi, aducând pe lume o fetiţă absolut adorabilă. Disperat să livreze mica minune înainte să afle şeful de eroare, Junior pleacă într-o expediţie neautorizată alături de prietenul său Tulip, singurul om de pe Muntele Berzelor. Călătoria iniţiatică nu va duce doar la întregirea unei familii, ci le va ajuta pe berze să revină la adevărata lor misiune pe Pământ.

Aventura animată „Berzele” îi prezintă în distribuţia versiunii originale pe: Andy Samberg („Cloudy with a Chance of Meatballs”, „Hotel Transylvania”), Katie Crown („Clarence”), Kelsey Grammer („Toy Story 2”, „The Simpsons”), Jennifer Aniston (,,We’re the Millers”, ,,Horrible Bosses”), Ty Burrell (,,Finding Dory”, ,,Modern Family”), Keegan-Michael Key („The Angry Bird Movie”, „Keanu”, „Key&Peele”), Jordan Peele („Keanu”, „Key&Peele”) şi Danny Trejo („The Book of Life”, „Muppets Most Wanted”). Personajul lui Smiley, Toady, este interpretat în versiunea originală de Kramer Glickman.

Regizat de Nicholas Stoller („Neighbors”, „Forgetting Sarah Marshall” şi scenarist al filmului „The Muppets”) şi de către nomnalizatul la Premiile Oscar Doug Sweetland (scurt-metrajul animat „Presto” şi supervizor de animaţie la „Cars”), după un scenariu semnat de Stoller.

„Berzele” îl au ca producător Brad Lewis (câştigătorul Premiului Oscar pentru „Ratatouille”, „Antz” şi „Cars 2”) şi pe Nicholas Stoller. Producători executivi sunt: Glenn Ficarra, Phil Lord, Christopher Miller, John Requa şi Jared Stern. Filmul a fost montat de John Venzon („Shark Tale”, „Chicken Run”). Muzica este compusă de Mychael Danna şi Jeff Danna („The Good Dinosaur”, „Life of Pi”). Animaţia este asigurată de Sony Pictures Imageworks.

O producție Warner Bros. Pictures, animaţia „Berzele” are premieră pe marile ecrane din 23 septembrie.

Comentarii