Superluna va putea fi observată luni

Luna va părea mărită și mai luminoasă decât de obicei luni, 14 noiembrie, datorită faptului că este lună plină atunci când corpul ceresc se află la distanța cea mai apropiată de Pământ. Acest fenomen se întâmplă rar, drept dovadă, va fi cea mai luminoasă lună din ultimii aproape 70 de ani.

„Super-extra-Luna”

Evenimentul, denumit de NASA „super-extra-Luna”, constă în producerea concomitentă a două fenomene astronomice — faza de lună plină se suprapune cu momentul în care astrul, a cărei orbită este ușor eliptică, se va afla cel mai aproape de Terra. Astfel, Luna va părea mult mai luminoasă și mai mare decât în mod obișnuit.

Luna va atinge perigeul, punctul cel mai apropiat de Pământ, la ora 11.22 GMT și va fi plină la ora 13.52 GMT. Ea va fi vizibilă, odată cu lăsarea întunericului, în toată lumea, precizează sursa citată.

Luna se va afla la cea mai mică distanță de Pământ

„O super-Lună poate fi cu până la 14% mai mare și cu 30% mai luminoasă decât o Lună obișnuită la perigeul său”, potrivit NASA. Acest fenomen se repetă o dată la un an și 48 de zile. Însă, luni, astrul se va afla la „doar” 356.509 km distanță de Pământ.

Un eveniment asemănător a avut loc ultima oară la 26 ianuarie 1948, potrivit astronomului Pascal Descamps de la Observatorul Astronomic din Paris.

Următorul astfel de moment va avea loc la 25 noiembrie 2034.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here