Transilvania, cea mai bună regiune din lume de vizitat în 2016!

Frumusețea naturală a țării noastre începe să fie din ce în ce mai apreciată și peste hotare. Acest lucru este demonstrat și de faptul că Lonely Planet, unul dintre cele mai cunoscute ghiduri turistice din lume, a recomandat Transilvania ca fiind cea mai bună regiune din lume de vizitat, anul viitor.

Celebrul ghid internațional de călătorii a făcut publică marți, 27 octombrie 2015, o listă a celor mai bune destinații turistice pentru 2016. Regiunea Transilvania a fost plasată de către editorii Lonely Planet pe locul 1 în clasamentul privind regiunile, aceasta depășind astfel destinații internaționale deja foarte cunoscute, precum Hawaii sau Bavaria.

Lăsați crucifixul la o parte și scăpați de usturoi, nu veți avea nevoie de ele în Transilvania de azi, care distruge stereotipurile mai rapid decât dă din aripi un liliac ieșit din iad. Da, caii și căruțele încă huruie în zona rurală împădurită, dar în curând vor împărți șoselele cu taxiuri Uber, transportând călătorii spre locuințe chic de pe Airbnb. Priviți dincolo de tricourile cu Contele Dracula și veți observa un număr în creștere de galerii de artă, stațiuni de schi de bună calitate și ture în natură epice”, apare în descrierea Transilvaniei, făcută de Lonely Planet.

În ceea ce privește atracțiile turistice din această regiune, ghidul de călătorii recomandă străinilor să viziteze Clujul, pentru viața de noapte și bogăția artistică a orașului, Sighișoara, locul unde s-a născut Dracula, dar şi Brașovul, Sibiul și Târgu Mureșul, pentru frumuseţea arhitecturală şi istoria lor. De asemenea, la recomandări mai apar şi Poiana Brașov, staţunea Păltiniș, bisericile fortificate de la Viscri și Biertan, precum  și natura sălbatică din zona de munte.

Editorii Lonely Planet nu au trecut cu vederea nici gastronomia locală. Astfel, în prezentarea regiunii li se recomandă străinilor să încerce sarmalele, mămăliga cu brânză și slănină și papanașii, dar și carnea la grătar, „stinsă” cu țuică. Nici mâncarea tradițională maghiară din Transilvania nu a fost uitată, printre recomandările culinare numărându-se și gulașul.

Top 10 cele mai bune regiuni de vizitat in 2016

1. Transilvania, România

2. Islanda de Vest

3. Valle de Vinales, Cuba

4. Regiunile viticole din Friuli, Italia

5. Insula Waiheke, Noua Zeelandă

6. Auvergne, Franţa

7. Hawaii

8. Bavaria, Germania

9. Costa Verde, Brazilia

10. Sfânta Elena

Aceasta nu este prima oară când ghidul de călătorii Lonely Planet a inclus România în topurile sale. Anul trecut țara noastră a apărut într-un clasament al celor mai bune destinații din punct de vedere al raportului calitate-preț, clasându-se pe locul nouă în „Topul celor mai rentabile destinații ale anului 2015”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here