Search
Generic filters
Exact matches only

250 de elevi de liceu participă la Junior Summer University 2016

Un număr de 250 de elevi de liceu participă, începând de azi, 22 iulie, la cea de IX-a ediție a programului Junior Summer University (JSU) organizat de Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. Scopul programului este acela de familiarizare a elevilor cu structura și mediul de învățământ superior.

Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB) demarează pentru a 9-a oară proiectul Junior Summer University. Deschiderea oficială a universității de vară pentru elevi va avea loc vineri, 22 iulie, începând cu ora 10:30, la Auditorium Maximum. Invitați la acest eveniment sunt: Rectorul UBB Ioan-Aurel Pop, Prorectorul Ioan Bolovan, Purtătorul de cuvânt Paul Fărcaș, precum și reprezentanți ai Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și ai Consiliului Național al Elevilor (CNE).

Proiect educațional dedicat elevilor de liceu

Potrivit organizatorilor, Junior Summer University (JSU) este un proiect educațional dedicat elevilor de liceu, a cărui scop este acela de a-i ajută să se familiarizeze cu structura și mediul de învățământ superior, dar și orientarea elevilor în mediul academic astfel încât aceștia să reușească să își aleagă în cunoștință de cauză facultatea pe care o vor urma.

«Junior Summer University» este un proiect educațional de tineret, implementat de Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB), aflându-se la cea de-a IX-a ediție în anul 2016. Acesta impune o viziune de ansamblu, realistă și unitară privind calitatea de student în mediul universitar clujean. Proiectul va simula procesul de predare și evaluare în UBB, urmărind atât orientarea elevilor de liceu în mediul academic cât și familiarizarea acestora cu structura și mediul de învățământ superior, astfel încât aceștia să își aleagă în mod conștient facultatea pe care o vor urma. Scopul este promovarea învățământului superior la nivelul elevilor de liceu, absolvenți ai clasei a XI-a, având cadru educațional Universitatea Babeș-Bolyai”, transmit reprezentații OSUBB, organizatorii programului.

Organizaţia Studenţilor din Universitatea Babeş-Bolyai (OSUBB) este o organizație cu rol de reprezentare studențească, cu o tradiție în acest domeniu de 18 ani. OSUBB este o organizație non-profit care, alături de Universitatea Babeș-Bolyai, promovează multiculturalismul, susține crearea unui mediu universitar caracterizat prin calitatea serviciilor educaționale oferite studenților, militează pentru apărarea valorilor democrației și susține reprezentarea legitimă a studenților, bazată pe evaluarea obiectivă a nevoilor reale ale acestora.

Newsletter

Bună Dimineața, săptămânal pe email

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *