logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Clujenii, invitați la o ediție aniversară a Festivalului SoNoRo

Ediția din acest an a festivalului de muzică de cameră SoNoRo este una specială, în 2015 împlinindu-se 10 ani de la înființarea unuia dintre cele mai îndrăgite festivaluri de muzică clasică din țară. La Cluj-Napoca, festivalul se va desfășura în perioada 13 – 15 noiembrie.

Melomanii clujeni sunt invitați să asculte patru concerte extraordinare, susținute în locații precum Banca Națională a României (sucursala Cluj), Bastionul Croitorilor, Biserica Reformată Calvină și Universitatea Babeș-Bolyai.

Programul ediției aniversare 2015 cuprinde concerte cu piese atent alese şi reunite sub titluri sugestive, precum: „Journal of Dreams”, „The Night Vision”, „The Dreamers”, „Il Sogno”, „Spoken Dreams”, „Mozart: Radiography of Dreams”.

La nivel național, Festivalul SoNoRo, care a început pe data de 30 octombrie, prezintă 18 concerte susținute de 34 de artiști naționali și internaționali, în patru orașe din România: București, Arad, Cluj-Napoca și Bistrița.

Programul concertelor SoNoRo din Cluj-Napoca

Vineri, 13 noiembrie, ora 19.00, Banca Națională a României, Sucursala Cluj – Journal of Dreams

Salon muzical cu opere interpretate de: violonistele Anna-Liisa Bezrody și Alissa Margulis; violoniștii Philippe Graffin și Christian Naș; violonceliștii Jan-Erik Gustafsson și Valentin Răduțiu și muzicianul Răzvan Popovici, la violă.

Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 19.00, Biserica Reformată Calvină – White Night

Peteris Vasks – Cvartet de coarde nr. 4

Piotr Ilici Ceaikovski – Andante Cantabile din cvartetul nr. 1, op.11

Anton Arensky – Cvartet pentru vioară, violă și două violoncele, op. 35

Arvo Pärt – Summa

Dumincă, 15 noiembrie, ora 11.00, Turnul Croitorilor – In the Beginning

Franz Schubert – Uvertura pentru cvintet de coarde D13

Jean Sibelius – Trio de coarde in sol minor, JS 210

Ludwig van Beethoven – Trio de coarde in sol major, op. 9, nr. 1

Dumincă, 15 noiembrie, ora 19.00, Auditorium Maximum – SoNoRoThe Dreamers la Cluj

Gustav Mahler – Cvartet cu pian în la minor

Arnold Schönberg – Verklärte Nacht / Noaptea Transfigurată, op. 4

Johannes Brahms – Cvintet cu pian în fa minor, op. 34

În cei zece ani de existență ai Festivalului SoNoRo am visat și imaginat, am interpretat și împărțit cu dumneavoastră multe lucruri, idei sau imbolduri, artistice, personale, intense și ieșite din comun. Am crezut fără doar și poate în fiecare dintre acestea și am întâmpinat obstacole doar atunci când ne-am îndepărtat de la acest drum. Rezultatul înseamnă o decadă de muzică bună, alături de prieteni vechi și noi. Mulți dintre aceștia se vor întoarce în luna noiembrie pentru a sărbători împreună aniversarea acestor minunați zece ani de SoNoRo”, transmit Răzvan Popovici, directorul executiv și Diana Ketler, directorul artistic al festivalului de muzică de cameră Diana Ketler .

Festivalul SoNoRo a fost înființat în anul 2005. Timp de 10 ani organizatorii evenimentului au încercat să aducă muzica de cameră în prim-planul vieții culturale românești, dar și să includă scena muzicală românească într-o rețea de festivaluri europene de profil. De-a lungul anilor, SoNoRo a fost prezent în unele dintre cele mai renumite săli din lume, precum Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.

Vezi și alte evenimente din această săptămână.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *