logo
Search
Generic filters
Exact matches only

DJ Martin Garrix va concerta, în premieră în România, la Untold Festival 2016

DJ Martin Garrix, va concerta, în premieră în România, la Festivalul Untold, care se va desfășura, între 4 şi 7 august, la Cluj-Napoca. Acesta este cel de-al cincilea DJ olandez care completează lista „regilor” care și-au confirmat prezența pe scena Untold 2016, alături de Armin van Buuren, Tiesto, Hardwell și Afrojack.

UNTOLD își respectă promisiunea făcută fanilor din întreaga lume și aduce pe aceeași scenă cei mai doriți cinci regi ai muzicii electronice, alături de alți 150 de artiști, dintre care amintim Faithless, Parov Stelar, Clean Bandit, Scooter, Dubfire, Rudimental DJ, Chase & Status DJ. Cele cinci staruri electro-dance care vin în vară la Untold, au ajuns pe primele locuri și într-un clasament făcut de revista Forbes, unde au fost clasați ca fiind cei mai bogați DJ din industrie. Adunate, averile lor sunt estimate la peste 150 de milioane de dolari.

Martin Garrix, „tânărul savant” al muzicii electronice, pe numele lui real, Martjin Garritsen, a fost votat în 2015 de fanii din întreaga lume pe locul al III-lea în clasamentul DJ MAG TOP 100!

Cine este Martin Garrix?

La doar 19 ani, pasiunea pentru muzica i-a adus lui Martin Garrix o fabuloasă avere, premii internaționale, și desigur, un avion personal cu care călătoreste la cele mai apreciate festivaluri din lume. Cele mai importante distincții de până acum sunt din 2013 de la Dance Music Awards unde a fost ales DJ-ul anului și în 2015 la MTV Europe Music Awards unde a luat premiul pentru cea mai bună muzică electronică.

Artistul olandez l-a văzut pentru prima dată pe Tiesto în 2004, când avea 8 ani, la Jocurile Olimpice de la Atena, moment în care și-a propus să-i calce pe urme legendarului Tiesto. Visul lui s-a împlinit 11 ani mai târziu când Martin Garrix a produs prima melodie cu legendarul DJ, „The Only Way Is Up”, iar în vară la festivalul Untold, elevul și profesorul se vor întâlni pe Ursul Untold Arnea.

Deși a debutat în muzica electro-dance doar de patru ani, Martin Garrix are deja colaborări cu artiști importanți precum: Ed Sheeran, Usher, Avicii, Hardwell, Afrojack, Dimitri Vegas & Like Mike și mai ales cu cel care l-a făcut să își dorească să ajungă un artist desăvârșit, Tiesto. În mai 2015, Garrix coproduce și piesa lui Avicii care a făcut furori anul trecut, „Waiting for Love”.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.