logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Elevii clujeni, premiați la concursul „Iubesc Clujul Curat”

Ziua Mondială a Mediului a fost sărbătorită la Cluj-Napoca printr-o manifestare plină de energie. Cu acestă ocazie peste 1.800 de elevi de la 25 de școli din Cluj-Napoca au participat și au fost premiați în cadrul celei de-a 12-a ediții a concursului „Iubesc Clujul Curat”.

Competiția interșcolară „Iubesc Clujul Curat” este o inițiativă a Poliției Locale Cluj-Napoca prin care municipalitatea își propune conștientizarea opiniei publice, și a tinerilor în mod special, în privința necesității de a acorda atenție mediul înconjurător.

Anul acesta elevii s-au întrecut la următoarele probe:

1. „Curățenia începe de la școala mea” – probă la care elevii au efectuat activități de întreținere a spațiilor din interiorul școlii (curți, grădini, spații verzi);

2. „Iubitorii Parcurilor” – probă la care elevii au efectuat activități de întreținere a zonelor verzi;

3. „Fruntaș la reciclare” – probă la care elevii au adus deşeuri reciclabile (ambalaje, pet-uri, sticlă) la punctele de colectare selectivă existente în școli;

Marele premiu al celei de-a 12-a ediție a concursului „Iubesc Clujul Curat” a fost acordat Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” pentru rezultatele deosebite obținute la toate cele trei secțiuni ale concursului.

Premiile pentru primele două secțiuni au fost acordate de către Primăria Cluj-Napoca și au constat în vouchere de participare la evenimente sportive și culturale sau vizite la muzee și locuri de agrement. Premiile pentru secţiunea a treia au fost acordate de către cele două firme de salubritate din oraș şi au constat în recompense financiare.

Câștigătoarele acestei ediții au fost următoarele școli:

Secțiunea I: „Curățenia începe de la școala mea”

Premiul I: Școala Gimnazială „Ioan Bob”

Premiul II: Grădinița „Licurici” și Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși”

Premiul III: Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Școala Gimnazială „Emil Isac”, Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” și Liceul Teoretic „Bathory Istvan”

Mențiuni: Școala Gimnazială pentru deficienți de Auz „Kozmuţa Flora”, Liceul Tehnologic Special Samus, Școala Gimnazială Specială Centru de Resurse și Documentare privind Educație Incluzivă/Integrată, Liceul Special pentru Deficienți de Vedere, Școala Gimnazială „Iuliu Haţieganu”, Colegiul Economic „Iulian Pop” și Școala Gimnazială „Ion Creangă”

Secțiunea a II-a: „Iubitorii parcurilor”

Premiul I: Colegiul Tehnic „Napoca”

Premiul II: Colegiul Tehnic de Construcții „Anghel Saligny” și Liceul Tehnologic „Alexandru Borza”

Premiul III: Liceul Tehnologic nr.1 și Colegiul Tehnic „Ana Aslan”

Mențiuni: Școala Gimnazială „Alexandru Vaida-Voevod”, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, Colegiul Tehnic Energetic și Colegiul Tehnic de Transporturi „Transilvania”

Secțiunea a III-a: „Fruntaș la reciclare”

Premiul I: Școala Gimnazială „Iuliu Haţieganu” și Școala Gimnazială „Alexandru Vaida-Voevod”. Cele două şcoli au primit câte un premiu în valoare de 1.000 de lei.

Premiul II: Colegiul Economic „Iulian Pop” și Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”. Cele două școli au primit câte un premiu în valoare de 750 de lei.

Premiul III: Școala Gimnazială „Ion Creangă” și Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”. Cele două școli au primit câte un premiu în valoare de 500 de lei.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *