logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Finala Campionatului Național Universitar de Fotbal se joacă la Cluj

Universitatea Babeș-Bolyai va găzdui, în perioada 27-29 aprilie, Turneul Final al Campionatului Național Universitar de Fotbal, ediția 2015-2016.

Turneul va reuni cele mai bune patru echipe studențești din România. Este vorba despre echipa Universității Babeș-Bolyai, cea a Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, echipa Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București, precum și echipa de fotbal a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Campionat studențesc de fotbal

Echipele participante la etapa finală a Campionatului Național Universitar vor sosi la Cluj-Napoca în data de 27 aprilie 2016. În această zi va avea loc și tragerea la sorți a partidelor. Meciurile disputate de cele patru echipe finaliste se vor desfășura începând din 28 aprilie 2016, în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, unul dintre cele mai moderne campusuri universitare sportive din țara noastră, dar și din estul Europei.

Ne-am luptat mult pentru ca Turneul Final să aibă loc la Cluj. Este un campionat studențesc, iar locul lui firesc este într-un centru universitar. Universitatea Babeș-Bolyai are cel mai modern campus sportiv universitar din această parte a Europei, modernizat în ultimii ani cu peste 7 milioane de euro. Ne bucurăm că am găsit, în final, înțelegere, atât la Federația Română de Fotbal, cât și la Federația Sportului Școlar Universitar și la echipele participante”, a declarat conf. univ. dr. Cosmin Irimieș, directorul general adjunct al UBB.

Echipa UBB Cluj, vicecampioană națională

În ceea ce privește echipa de fotbal a Universității Babeș-Bolyai, după ce anul trecut aceasta s-a clasat pe locul al 2-lea în finala Campionatului Național Universitar de Fotbal, în acest an, echipa clujeană are în vizor primul loc și titlul de campionană universitară la fotbal.

Avem o echipă puternică, suntem vicecampioni naționali, iar acum ne dorim, evident, titlul, însă acest lucru va fi posibil doar cu susținerea studenților și a tuturor clujenilor, pe care îi așteptăm în număr cât mai mare la meciuri, în Parcul Babeș, alături de echipă”, a mai adăugat directorul general adjunct al UBB.

Ediția 2015-2016 a Campionatului Național Universitar de Fotbal a debutat la începutul lunii martie a acestui an, aliniind la start peste 20 de echipe ale universităților din întreaga țară.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *