logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Primul transplant de mână din România ar putea fi realizat la Cluj-Napoca

Primul transplant de mână din România ar putea fi realizat în acest an la Institutul de Transplant Renal din Cluj-Napoca. Dacă operația va avea succes, atunci România va intra pe listă scurtă a statelor în care se poate face un astfel de transplant, alături de țări precum Germania, Franţa şi SUA.

Pentru că medicii clujeni să poată începe pregătirile pentru acest tip de intervenție chirurgicală este nevoie însă de o din partea Agenției Naționale de Transplant şi a Ministerului Sănătății.

Potrivit coordonatorul regional al Agenției Naționale de Transplant, Dan Luscalov, Institutul de Transplant Renal din Cluj-Napoca ar putea obține acreditarea, acesta dispunând de un laborator foarte bine dotat. „Atâta vreme cât avem centrul de transplant acreditat pentru transplantul de rinichi şi pancreas, înseamnă că avem partea de laborator şi imunologie foarte bine puse la punct” a declarat Dan Luscalov, potrivit Digi 24.

La rândul său Prof. Dr. Alexandru Georgescu, preşedintele Societății Române de Microchirurgie a afirmat că „odată obținută acreditarea, sunt convins că în câteva luni de zile, în funcție de apariția sau nu a donatorului corespunzător, vom putea face transplantul de mână”.

Dan Luscalov susţine însă că există deja zece persoane înscrise pe lista de așteptare pentru transplantul de mână, în ciuda costului ridicat. „N-ar trebui să fie o problemă majoră să găsim acel donator sau acei donatori de la care să putem preleva mâna”, a adăugat acesta.

Cel puțin 8 ore de operație

Pentru ca un transplant de mâna să fie reușit, operația trebuie să aibă loc în cel mult opt ore de la recoltare, pentru a se păstra vascularizarea. Membrul este prelevat de la o persoană aflată în moarte clinică, singura condiție fiind aceea ca donatorul şi pacientul să aibă aceeași grupă de sânge, indiferent de sex.

Potrivit medicilor, transplantul de mână este o operație extrem de complexă, intervenția durează între 8-15 ore şi implică un număr mare de specialişti, de la anesteziști şi până la plasticieni şi ortopezi. Aceasta implică sudura a două oase, legarea unui număr mare de tendoane, dar şi vase de sânge şi nervi, pentru ca membrul să fie complet funcțional.

Recuperare lungă și dificilă

Medicii specialiști au mai afirmat însă că și recuperarea este una dificilă, care implică ore lungi de fizioterapie şi tratament medicamentos anti-rejecție.

Prima intervenție reușită de transplant de mână a avut loc la Lyon în 1998, însă pacientul a ales că noul său membru să fie eliminat trei ani mai târziu, pentru că acesta nu a respectat programul dur de recuperare.

Tratamentul post-operator este foarte important, pacientul a fost internat timp de cel puţin trei luni în spital şi a avut un program dur de recuperare, fizioterapie, terapia mâinii. A petrecut 40 de ore pe săptămână, adică programul normal de lucru al unei persoane, pentru recuperare şi această recuperare este crucială pentru a obține rezultate bune”, a explicat dr. Riccardo Giunta, membru al echipei de transplant din Germania în timpul conferinței „Următorul pas în transplantul din România: transplantul de mâna” ce a avut loc săptămâna trecută în Cluj-Napoca.

De atunci, peste 70 de persoane au beneficiat de această intervenție chirurgicală.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *