Industria cinematografică este mai activă ca niciodată, iar vizionarea unul film presupune puțin efort. Fie că alegi să stai confortabil în fața laptop-ului deschis pe Netflix, fie că faci „efortul” de a merge până la un cinematograf, este important uneori să afli mai multe despre filmul pe care urmează să îl urmărești. Iar dacă acesta este de calitate, te va provoca să găsești răspunsuri la anumite întrebări legate de firul său narativ, după ieșirea din cinema.
Locul cel mai bun unde poți să-ți satisfaci ambele curiozități este Youtube. În cadrul platformei, găsești numeroase canale care abordează subiectul filmelor și al creației cinematografice, luând în considerare diverse elemente care contribuie la realizarea sa. Numărul ridicat nu reflectă însă și calitatea. Pentru că timpul este prețios, noi venim în ajutorul tău cu o listă a unor 5 canale, în cadrul cărora calitatea și diversitatea ocupă roluri principale.
Cu siguranță unul dintre cele mai bune canale de Youtube în cadrul căruia se realizează recenzii ale filmelor și se discută despre acestea este cel al lui Chris Stuckmann. În video-urile sale, el reușește să îmbine perfect complexitatea analizei cu umorul și simpla apreciere a unui film.
În cadrul channel-ului vei găsi în principal recenzii ale celor mai noi producții, recent apărute în cinematografele internaționale, dar și serii dedicate unor filme clasice, care au marcat industria de-a lungul anilor. În cazul în care ești fanul unor regizori cum ar fi M. Night Shyamalan, Christopher Nolan și Steven Spielberg sau al unor francize cum ar fi Alien, X-Men, Spider-Man și Harry Potter, atunci te poți bucura de playlist-uri dedicate.
Sensibilitatea lui Chris pentru filmele horror și anime nu poate fi negată, video-urile din cele două categorii fiind atent construite. Cu toate acestea, diferențele de calitate nu sunt atât de semnificative, youtuber-ul menținând un standard înalt.
Sistemul său de notare este identic cu cel al școlilor din Statele Unite ale Americii, calificativele filmelor pornind de la F- și ajungând la A+.
Complexitatea reprezintă cuvântul care definește cel mai bine Every Frame a Painting. Ea nu se referă însă la limbajul folosit sau la modul de abordare al conținutului, ci la atenția dedicată fiecărui video și fiecărui element analizat.
Deși pe channel sunt disponibile un număr de doar 28 de video-uri, iar creatorul lor este într-o pauză de mai mult de un an, el are în continuare un număr impresionant de 1,4 milioane de subscriberi. Acest fapt spune tot despre calitatea conținutului său.
Spre deosebire de canalele de Youtube din acest segment, Every Frame a Painting nu conține review-uri standard ale celor mai noi filme sau ale filmelor clasice, ci analiza unui element din cadrul lor: o scenă, un actor, o fotografie, un concept. Utilizând aceste mici părți, video-urile încearcă să explice întregul. De fiecare dată acest efort este încheiat cu succes.
Fratele geamăn al channel-ului Every Frame a Painting este Lessons from the Screenplay. Acesta păstrează caracteristica centrală a primului, și anume complexitatea. Există însă o mare deosebire între cele două: în timp ce Every Frame a Painting tratează diverse elemente ale artei cinematografice, Lessons from the Screenplay abordează doar unul: scenariul.
Creat în urmă cu 2 ani și având în prezent aproximativ 800.000 de subscriberi, canalul dispune de un număr relativ redus de video-uri. Cuprinse între 7 și 17 minute, ele oferă o imagine asupra unui film prin analiza scenariului acestuia. Astfel poți afla de ce un actor a ales să își joace rolul într-un anume fel, cum se explică cadrele de filmare, motivul pentru care editorul a ales să scoată o anumită scenă, mesajul central pe care filmul vrea să-l transmită și multe alte aspecte.
În cazul în care cauți răspunsuri la întrebările complexe legate de filmele tale preferate, Lessons from the Screenplay reprezintă una dintre cele mai bune alegeri.
GoodBadFlicks este un canal de Youtube creat de Cecil Trachenburg din dorința de a analiza filme mai puțin cunoscute și de a atrage atenția atât asupra aspectelor negative ale acestora, cât și asupra celor pozitive. Mai mult decât atât, această platformă își propune să puncteze caracteristicile cinematografiei moderne și să realizeze o comparație între perioadele acesteia.
Probabil cel mai puțin cunoscut channel din această listă, GoodBadFlicks nu este nicidecum și cel mai puțin valoros. Video-urile oferă un conținut informativ bogat, îmbinat perfect cu un umor natural și o privire neutră asupra filmelor analizate. Chiar dacă cei mai mulți oameni preferă să scoată în evidență aspectele negative ale filmelor, Cecil privește părțile lor pozitive.
Video-urile analizează în principal filme horror vechi, mai puțin cunoscute, iar conținutul acestora este completat cu informații obținute de la oamenii implicați direct în realizarea lor. Seria sa înglobează unele dintre cele mai bune recenzii de filme pe care le poți găsi pe Youtube.
În timp ce GoodBadFlicks încearcă să suprindă aspectele pozitive ale filmelor, CinemaSins se situează la polul opus. Având la bază motto-ul „Toate filmele greșesc. Noi existăm pentru a-ți aduce aminte de acest lucru.”, canalul de Youtube conținte video-uri de aproximativ 15 minute în care sunt enumerate într-un ritm alert toate erorile filmelor.
Chiar dacă multe dintre acestea sunt justificate, CinemaSins pune accentul în special pe partea comică a analizei, astfel încât aceasta este puțin detaliată. Seria principală a canalului creat de Jeremy Scott și Chris Atkinson este denumită Everything Wrong With…, iar aceasta explorează și punctează aspectele negative ale filmelor legate de scenariu, actori, regizori, încălcări ale logicii și legilor fizicii sau efecte vizuale.
Video-urile reflectă în puține cazuri opinia reală a celor doi asupra filmelor, astfel încât aceasta este integrată în descrierea lor. Canalul are în prezent peste 640 de videoclipuri și un număr de aproape 8 milioane de subscriberi.