Chiar dacă nu trebuie să judecăm niciodată un film doar în funcție de afișul său, el poate să fie un indicator bun al genului și ingeniozității sale. Sau cel puțin era până acum.

Arta afișelor era în trecut un segment important al promovării filmului și al singularizării acestuia. Procesul de creație nu reprezenta însă o simplă strategie de marketing, ci o parte integrală a filmului. El îl încadra pe acesta din urmă, îl poziționa în câmpul artistic și îl așeza în istoria cinematografiei. Atenția la detaliu era importantă, iar afișele erau desenate de mână și nu realizate digitial, fără nicio intenție de a le face memorabile sau de a le deosebi de alte creații artistice.

Fiind un amator al filmelor horror, apreciez unicitatea posterelor aparținând unor filme cum ar fi Friday the 13th, The Evil Dead sau The Thing. Chiar dacă ele pot fi încadrate în același gen, afișele lor reflectă diferențele majore dintre acestea, fără a oferi reinterpretări generice ale unui concept similar. Artiștii construiau astfel ceva original și fascinant, care determina trecătorii să se oprească și să investigheze mai mult mesajul din spatele creației. De asemenea, ele sunt exemple de postere care pot fi așezate pe pereții casei fără a-și pierde statutul de artă.

De-a lungul timpului însă, mare parte a industriei cinematografice a început să ignore această parte integrată a filmului. Arta posterului a dispărut în obscuritatea Photoshop-ului, iar rezultatul este apariția unor șabloane, utilizate pentru majoritatea filmelor din prezent. Chiar dacă suntem conștienți de acest lucru, începem să intrăm și noi în nepăsarea introdusă de Hollywood și continuată de întreg cinema-ul modern. Ne întrebăm de fiecare dată dacă nu am mai văzut posterul unui film, realizând lipsa de creativitate din spatele său, fără însă a protesta.

În ultimii 10 ani, cu câteva excepții cum ar fi We Are Still Here, The Devil’s Rejects sau The VVitch, niciun afiș nu aduce un element de singularitate și ingeniozitate. Chiar dacă multe dintre ele își îndeplinesc sarcina de a promova un film, acestea reprezintă reutilizări ale unor template-uri similare. Fiind respectat și văzut până acum ca o formă de artă, posterul a devenit strict un produs funcțional. Creat fără imaginație în Photoshop, tăiat și umplut cu explozii, imagini ale personajului principal și slogane absurde, posterul modern este golit de logică și de orice ambiție artistică.

Scopul principal al afișului de film nu este intrarea în câmpul artistic, ci maximizarea veniturilor din box-office. Chiar dacă cel mai eficient mod de a realiza acest lucru poate părea la prima vedere crearea unui material memorabil și frapant, oamenii de marketing vor alege de multe ori opțiunea cu risc scăzut. Cea din urmă enunță faptul că întotdeauna trebuie să urmezi cercetările de marketing, care arată că design-ul trebuie conceput în funcție de preferințele oamenilor care o să vizioneze filmul. Personajele din afișele filmelor Disney au întotdeauna o sprânceană ridicată și un zâmbet ciudat, deoarece această expresie conduce spre o atitudine de încredere care, conform cercetărilor de marketing, influențează publicul țintă.

Este evident că reducerea unui film la o singură imagine este o întreprindere dificilă. Mai mult, ea este complicată de interesele tuturor celor implicați în realizarea filmului. Directorii doresc ceva care să le reprezinte munca, echipele de marketing urmăresc ceva care să atragă spectatorii, producătorul este prins între aceste două perspective, iar designer-ul încearcă să le reconcilieze printr-o voce proprie. În tot acest proces, produsul final ajunge în final să fie direcționat spre o rezolvare „sigură”.

Chiar dacă majoritatea posterelor sunt prinse în rutina studio-urilor gigant care produc filmele, poate fi observată o mișcare de schimbare. Natura staționară a mediului a dus la o creștere a artiștilor independenți, care creează ilustrații alternative și le distribuie online. Unele dintre studio-uri observă potențialul lor și, în loc să se lupte cu aceștia, ele au ales să colaboreze cu ei. Poate vom avea parte astfel de o revitalizare a artei ilustrative. Cel mai probabil, însă, este faptul că digitalizarea va determina dispariția posterului și înlocuirea acestuia cu teasere și trailere scurte, repetate pe ecrane din diferite părți ale orașului, care să reflecte cel mai bine interesele publicului țintă. Bun venit în Minority Report!

Dar pentru că am vorbit de stiluri folosite excesiv și repetate, vom aminti în continuare câteva dintre cele mai comune:

1. Turcoaz și portocaliu

Orice designer grafic îți poate spune că două culori din părțile opuse ale roatei de culori sunt complementare: roșu și verde, galben și mov și, desigur, portocaliu și turcoaz. Contrastul creat de ultimele două scoate în evidență imaginea posterului. Fiind o combinație atât de puternică, ea a fost utilizată în nenumărate afișe, iar rezultatul este tocmai cel opus intenței inițiale.

• Exemple: 127 Hours, The Dark Knight, The Bourne Identity, The Last Airbender.

2. Capul plutitor al actorilor principali

Chiar dacă nevoia de a promova actorii dintr-un film este justificată, procesul artistic este golit de orice fărâmă de creativitate în alegerea acestui stil. Un afiș din categoria de față conține trei elemente: o scenă abstractă din film, actorul principal (în centru) însoțit de actorii secundari, conform popularității lor, și titlul.

În cazul unei drame romatice, vorbim de două capuri plutitoare deasupra unei plaje. Iar dacă ne referim la un film regizat de Nicholas Sparks, identificăm adesea doi oameni pe punctul de a se săruta. Deasupra unei plaje.

În posterele pentru X-Men: First Class apăreau figurile a două personaje principale, Magneto și Professor X, colorate în negru, care contrastau excelent cu albul afișului. Studio-ul a hotărât să adauge două capuri plutitoare ale actorilor care joacă aceste personaje principale: James McAvoy și Michael Fassbender. Rezultatul este asemănător unui proiect al unui elev din școala generală, care folosește Photoshop pentru prima oară.

• Exemple: Pearl Harbor, Saving Private Ryan, City of Angels, The Aviator, Transformers, Battleship.

3. Capul actorului principal acoperit de text

În cazul în care actorul principal este foarte cunoscut, industria cinematografică consideră că trebuie să așeze fața acestuia în poster și să o acopere printr-un slogan, care de multe ori nu spune nimic despre film.

• Exemple: Michael Clayton, House at the End of the Street, Seven Pounds, Fracture, Thor și orice film cu Seth Rogen.

4. Imagine din spatele protagonistului

Aplicat de obicei filmelor din acțiune, acest template are mai multe variații: simplă suprindere a spatelui personajului principal, spatele personajului principal în timp ce acesta se uită peste umăr sau spatele personajului principal în timp ce acesta se uită peste umăr, cu o armă în mână.

• Exemple: Resident Evil: Extinction, 3:10 to Yuma, The Sorcerer’s Apprentice, Shoot ’Em Up, The Warrior’s Way.

5. Un ochi

Utilizat în special în afișele filmelor horror, aceasta este integrat fără a se ține cont de tema filmului sau legătura acestuia cu organele de vedere. Partea pozitivă este că de multe ori ochiul arată diferit. Nu întotdeauna.

• Exemple: Candyman, The Return, The Skeleton Key, The Grudge 2, Deep Rising.

Acestea sunt doar câteva dintre exemplele care fac evidentă lipsa de creativitate a industriei cinematografice din prezent în realizarea posterelor. Chiar dacă la o primă impresie afișul unui film nu pare atât de important, el reflectă de multe ori procesul care stă în spatele creării acestuia și intenția sa. Putem să înțelegem astfel ușor dacă un film este făcut pentru a strânge câțiva bani sau pentru a prezenta o poveste cu adevărat specială, în spatele căreia stă un mesaj puternic.