logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Curiozități despre Everest, cel mai înalt vârf din lume

Everest este cel mai înalt vârf din lume cu o altitudine de 8.848 metri. De când a fost cucerit prima dată, în anul 1953 și până acum a cerut tributul a numeroase vieți omenești. Acoperișul Lumii, cum mai este numit Everestul, continuă să îi fascineze nu doar pe iubitorii de munte. Iată câtevea curiozități despre acest vârf de munte foarte cunoscut:

  1. Cele mai multe morți s-au petrecut în „zona morții”, undeva la peste 8.000 de metri altitudine. A primit această denumire din cauza nivelului foarte scăzut de oxigen, alpiniștii putând să urce doar cu butelii de oxigen. Cadavrele din „zona morții” rămân congelate pe veci.
  2. Primul nume al vârfului Everest a fost XV.
  3. Primul om care a făcut măsurători ale vârfului Everest a fost generalul Sir George Everest, cel care i-a dat primul nume, XV. Ulterior, a fost botezat după numele generalului.
  4. O echipă de cercetători a surprins, în anul 2008, o colonie de bondari care zburau la altitudinea de 5.600 de metri, în Munții Himalaya.
  5. Prima femeie care a urcat pe Everest a fost japoneza Junko Tabei, în 16 mai 1975.
  6. Într-o expediție din 25 mai 2001, primul orb din lume punea piciorul pe Everest.
  7. Șerpașul Kushang este singurul alpinist care a reușit să urce pe Everest, pe toate cele patru trasee.
  8. Statisticile arată că la fiecare 100 de alpiniști care au reușit să ajungă pe vârful Everest, patru au murit.
  9. În 2005, un cuplu din Nepal s-a căsătorit pe vârful Everest, deci pe Acoperișul Lumii.
  10. Pe Everest, apa fierbe la 69 de grade și nu la 100 de grade, așa cum este normal. Acest lucru se întâmplă din cauză că presiunea aerului este mai mică.
  11. În 1996, 16 persoane au murit în încercarea de a cuceri Everestul. A fost cel mai mare număr de decese înregistrate vreodată  într-un an, pe acest vârf.
  12. Cea mai tânără persoană care a urcat pe Everest a fost Jordan Romero, un băiat de 13 ani care a reușit această performanță în 22 mai 2010.
  13. Principala cauză de deces pe Everest sunt avalanșele, iar a doua cauză o reprezintă căderea alpiniștilor în crevase sau pe trasee.
  14. Pe parcursul traseului către vârful Everest există aproximativ 200 de alpiniști morți și congelați.
  15. Reihnold Messner a reușit să urce singur, pe Everest, fără oxigen în 1980.

Tu ce alte lucrui interesante cunoști despre Everest, cel mai înalt vârf din lume?

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *