Search
Generic filters
Exact matches only

[Interviu] Gabriel Aldea – Retrospectiva evenimentelor Capitalei Europene a Tineretului din 2015

2015 a fost cu siguranță un an prosper pentru Cluj Napoca. Titlul de Capitala Europeană a Tineretului a adus orașul transilvănean în atenția turiștilor dornici să descopere noi locuri și evenimente, în special în atenția turiștilor străini. Iar cum la începutul anului se face retrospectiva anului ce tocmai s-a încheiat, echipa ClujLife organizează în această lună o nouă ediție a ClujLife Awards, prin care clujenii și participanții la evenimente premiează munca organizatorilor de evenimente și a managerilor de localuri.

Pentru a afla mai multe despre ClujLife Awards, i-am adresat câteva întrebări lui Gabi Aldea, Project Manager ClujLife.com, de la care am aflat și impactul evenimentelor pe piața locală și următoarele planuri pentru ClujLife.com.

Ce impact a avut pe piața evenimentelor din Cluj Napoca faptul că orașul a fost anul trecut Capitala Europeană a Tineretului?

Impactul pe piața evenimentelor din Cluj-Napoca a fost semnificativ în 2015. A ajutat foarte mult titlul de Capitală Europeană a Tineretului, astfel că la final au fost numărate 3.500 de activități și 1.100 de evenimente ce au avut loc pe parcursul anului, foarte multe dintre aceste fiind proiecte noi.

Anul trecut am remarcat apariția a noi festivaluri și mai multe concerte mari indoor, Sala Polivalentă făcându-și prezența tot mai cunoscută și găzduind cea mai bună parte din marile evenimente.

Ce evenimente se vor păstra și anul acesta?

Am speranța că multe dintre proiectele noi de anul trecut nu au fost făcute doar pentru a beneficia de susținerea #Cluj2015 și că vor continua în 2016. Nu pot ști clar câte dintre aceste evenimente vor continua și anul acesta, sunt mulți factori care influențează și doar organizatorii pot ști cu certitudine. Totuși, multe evenimente importante au fost deja anunțate.

Cât de mult s-au diversificat evenimentele în anul 2015?

Destul de mult, aș putea spune. S-au descoperit nișe noi, de succes, ceea ce nu poate decât să ne bucure pe noi, cei care căutăm constant diversitate. Din ce am observat, zona de evenimente culturale se bucură de ascensiune și public tot mai numeros.

Cum a primit publicul clujean abundența de evenimente din 2015?

Reprezentanții oficiali ai Federației Share au declarat că au participat peste 1,1 milioane de oameni la toate cele 1.100 de evenimente și 3.500 de activități, o cifră deloc neglijabilă care confirmă faptul că sunt mulți doritori care vor să iasă din casă.

Spune-mi puțin despre cele 4 festivaluri nominalizate la European Festival Awards și ce este acest eveniment?

European Festival Awards este un proiect al asociației Yourope și a site-ului Virtual Festivals Europe, prima ediție având loc în 2010. Practic este un concurs la nivel european ce premiază festivaluri care aduc contribuții importante pentru dezvoltarea societății în care activează. Clujul a devenit tot mai prezent pe scena de festivaluri la nivel european, astfel că la această ediție avem 4 festivaluri nominalizate: Jazz in the Park, Electric Castle, TiMAF și Untold Festival. Este o confirmare clară că orașul nostru a devenit de ceva timp “orașul festivalurilor”. Săptămâna aceasta vor fi anunțați câștigătorii, iar personal cred că vom vedea pe podium EC, JITP și Untold.

Ce impact au avut aceste nominalizări asupra orașului Cluj Napoca?

Impactul cred că va fi simțit în timp. Până la urmă este o „mișcare de PR” de a atrage tot mai mulți turiști. Anul trecut numărul de turiști în Cluj a crescut cu ~20%, mulți dintre aceștia cu siguranță au venit pentru festivaluri. Rămâne de văzut cum va fluctua acest număr în următorii ani, mai ales dacă vom câștiga titlul de Capitală Culturală Europeană.

Ce trafic a avut site-ul ClujLife.com in 2015? Cu ce procentaj a crescut traficul pe căutarile pe evenimente în 2015?

Din fericire, traficul a crescut cu 28,87 % față de anul precedent, iar cel mai de succes articol (“20 de motive pentru care n-are rost să vizitezi Clujul”) a depășit 200.000 de afișări în primele două zile. Festivalurile, marile evenimente din Cluj și Sala Polivalentă au atras cel mai mare trafic, însă din urmă au venit articolele originale pe diverse teme sau programul la cinema.

Care au fost cele mai mari evenimente din 2015 în Cluj Napoca?

Anul acesta la ClujLife Awards am făcut mici schimbări la categoriile adresate festivalurilor, astfel că le-am împărțit în trei: Festival culturalo-socialo-artistic, Festival de muzică și Festival 50k+. Avem tot mai multe festivaluri care strâng peste 50.000 de oameni, unii chiar și într-o singură zi, motiv pentru care a fost nevoie de o diferențiere. TIFF, Electric Castle, Jazz in the park, TiMAF, Untold Festival, Zilele Clujului și Zilele Culturale Maghiare sunt cele mai festivaluri din Cluj.

Ce pregătești nou pentru 2016?

Ca în fiecare început de an, focusul este pe ClujLife Awards. Pe 6 februarie vom anunța câștigătorii în cadrul Galei de premiere de la Clădirea Casino și tot în aceeași zi vom avea ClujLife Community Conference – a doua ediție. Pentru această ediție plănuim și o expoziție foto, însă voi anunța detaliile în curând.

În paralel se lucrează la noul site și sper ca în curând să avem o platformă nouă, ce respectă cerințele și tendințele actuale, care va atrage și mai mulți vizitatori. Vom diversifica conținutul și ne vom axa tot mai mult pe articole originale și subiecte de interes pentru toată lumea ce caută motive de ieșit din casă, vom avea în sfârșit un calendar pentru evenimente, iar site-ul va fi responsive, astfel că va oferi aceeași experiență pe orice device.

Pe 22 ianuarie vom sărbători 8 ani de ClujLife la Sala Polivalentă și poate vom avea și o petrecere oficială după ClujLife Awards.

Care este scopul evenimentului ClujLife Awards și cine poate participa?

cluj life awards

Oricine poate participa la eveniment, în limita locurilor libere. În principal sunt invitați cei nominalizați, prietenii și partenerii noștri, dar și fanii de pe facebook și oricine care ne urmărește și este interesat să afle care sunt câștigătorii. Bineînțeles, imediat dupa eveniment vom publica câștigătorii pe site.

Cine sunt speakerii care vor fi prezenți și despre ce se va vorbi în cadrul conferinței?

La ClujLife Community Conference vom vorbi despre prezența online, tendințele actuale în materie de site-uri și activități în Social Media, despre aplicații și importanța lor, despre fotografie de eveniment, dar și despre ce a însemnat Cluj 2015 și ce ar putea însemna Cluj 2021. Printre speakerii invitați se numără Călin Biriș, Radu Chelariu, Marian Hurducaș, Marius Mocian, Vlad Cupșa, Diana Apan, Răzvan Luca și Florin Moroșanu. La finalul conferinței vom avea o dezbatere despre marile festivaluri din Cluj împreună cu reprezentanții acestora.

Citește mai departe despre ce a adus titlul de Capitală Europeană a Tineretului pentru unitățile de cazare din Cluj Napoca în 2015

Newsletter

Bună Dimineața, săptămânal pe email

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *