Search
Generic filters
Exact matches only

[Review] Viețile secrete ale îndrăgostiților – Simon Van Booy

vietile secrete ale indragostitilor

Dacă tot se aproprie Ziua Îndrăgostiților, am ales să vorbesc de o carte tare dragă mie. De altfel, poate constitui și un cadou foarte personal pentru persoana iubită, iar mai jos îți explic de ce susțin asta.

Iubirea este o emoție care de multe ori nu se poate descrie. Dacă întrebi pe cineva de ce își iubești partenerul/a îți va oferi răspunsuri care pot fi reprezentate prin cuvinte, dar sentimentele profunde nimeni nu va putea vreodată să le redea în adevăratul sens al cuvântului. Este și normal. Fiecare simțim dragostea în alt fel și pentru fiecare dintre noi a iubi este cu totul altceva.

Dar unde se oprește sentimentul? Cât de mult putem iubi pe cineva? Acel cineva trebuie să fie neapărat persoana cu care ne petrecem viața? Acestea sunt doar câteva întrebări care științific nu pot fi rezolvate. Dar răspunsurile le putem găsi prin rândurile cărților de dragoste.

Viețile secrete ale îndrăgostiților de Simon Van Booy este, după părerea mea, una dintre cele mai profunde cărți despre dragoste. Citind cartea, vei realiza că dragostea nu se găsește doar între doi îndrăgostiți, ci și între persoane care nu se cunosc sau în anumite situații. Sentimentele care se nasc printre rânduri te vor afecta destul de mult. Și dacă ești o persoană sensibilă, îți garantez că nu vei reuși să termini de citit fără să simți un amestec de tristețe, bucurie și iubire pentru personajele acesteia.

Cartea este plină de metafore, personificări și citate de dragoste. Amintesc câteva dintre acestea:

Nu știam cine era, dar simțeam focul ăla în inimă pentru cineva despre care știam că există. Acum când stă agățată de stele, încă o iubesc, deși vorbim într-o cu totul altă limbă.

… desenând-o, unise umbrele lor – ca două nopți fără nici o zi între ele.

Visele sunt aripile neterminate ale sufletelor noastre.

… fiecare suflet e un râu care încearcă să-și găsească drumul înapoi spre mare.

Cu siguranță, vei avea inspirație pentru declarațiile de dragoste, dar, în același timp, vei înțelege cât de profund este acest sentiment și cât de mult poate să însemne iubirea. Îți recomand să ții lângă tine un marker ca să poți să subliniezi părțile acelea care descriu sentimentul în detalii la care nici nu te-ai gândit. Deși este o lectură ușoară, nu uita: Viața adevărată pare falsă când îl citești pe Simon Van Booy – Martin Page.


Cartea Viețile Secrete ale Îndrăgostiților de Simon Van Booy nu este foarte accesibilă în România. Îți recomand să cauți în librării de cartier, în anticariate sau la persoane care sunt dispuse să renunțe la aceasta.

Newsletter

Bună Dimineața, săptămânal pe email

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *