În fiecare an, pe 1 ianuarie, întregul glob sărbătorește trecerea într-un nou an calendaristic. Fiecare nație și chiar fiecare familie are propriile tradiții de Revelion, însă care este semnificația acestei zile? De ce sărbătorim anul nou în această zi și care este semnificația tradițiilor pe care le facem în această zi, aflăm astăzi.
Cea mai veche sărbătoare
Practic, putem spune că sărbătoarea Anului Nou este cea mai veche sărbătoare din lume, tradiția de a sărbătorii prima zi din an venind din Mesopotamia (Irak-ul de azi). Acum 2000 de ani, babilonienii, parte din Mesopotamia, au sărbătorit pentru prima dată sosirea noului an. Totodată, romanii îi dedicau această sărbătoare lui Janus, zeul tranziției, a începutului și al sfârșitului și patronul spiritual al lunii ianuarie. Acesta era închipuit cu două fețe, una care se uită înainte și una care privește înapoi. Asta se întâmpla în perioada în care Julius Caesar reforma calendarul, creând astfel calendarul iulian, calendarul pe care încă îl folosesc unii oameni. Aceștia sărbătoresc Crăciunul și Anul Nou pe rit vechi.
În timpul Evului Mediu, majoritatea creștinilor sărbătoreau Anul Nou în Martie, odată cu Echinocțiul de primăvară și cu praznicul religios al Bunei Vestiri (momentul în care Sfânta Maria a fost anunțată de un înger că poartă în pântece fiul lui Dumnezeu).
În prezent, există țări, majoritar asiatice, care sărbătoresc anul nou după alte calendare, cum ar fi cel chinezesc.
Tradiții de Anul Nou
Majoritatea țărilor care sărbătoresc anul nou prin petreceri care implică mâncare, șampanie, focuri de artificii și voie bună în compania oamenilor dragi. Însă, există câteva tradiții adânc înrădăcinate, care au o semnificație aparte. De exemplu, focurile de artificii și gălăgia sunt folosite acum pentru a anunța sosirea noului an. În trecut însă, gălăgia și exploziile erau folosite pentru a speria spiritele rele care încercau să intre în lumea noastră în noapte dintre ani. Exista concepția că noaptea dintre ani (și de fapt toată perioada dintre solstițiu de iarnă și noul an) este una a haosului, iar zgomotul puternic era menit să alunge acest haos din viețile oamenilor.
Lumea anglofonă obișnuiește să cânte sau să asculte un cântec scoțian numit Auld Lang Syne și tradus „timpul trece pe lângă”. Pe lângă asta, în unele locuri din lume se obișnuiește să se organizeze parade pentru noul an, tradiție care este înrădăcinată în modul de a sărbători a romanilor. Aceștia obișnuiau să danseze în stradă, cu multe strigăte, să cânte cântece păgâne și să se înfrupte de la mesele îmbelșugate. Tot aici, femeile obișnuiau să poarte amulete la gât, pe care mai apoi le vindeau.
O altă tradiție poartă numele „Bebeluș Noului An” și se datorează preconcepției din antichitate conform căreia soarele renaște (datorită faptului că se lungește ziua). Aceasta are reprezentări diferite în țările care sărbătoresc anul nou. Diametral opuse sunt țările din America Latină, care aleg să ardă o păpușă umplută cu fân, la miezul nopții, simbolizând „moartea” anului vechi, împreună cu toate greutățile pe care oamenii le-au avut în acel an, pentru ca noul an să renască din cenușă, tânăr și fără regrete.
