logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Ziua Internațională a copiilor victime ale agresiunii

În această zi avem destule de sărbătorit, unele lucruri serioase, dar și unele mai ciudate. Probabil veți observa și voi că dacă vă doriți să celebrați ziua de 4 iunie, chiar aveți de unde alege.

Organizația Națiunilor Unite a decretat această zi încă din anul 1982 ca fiind Ziua Internațională a copiilor victime ale agresiunii ca urmare a acțiunilor statului Israel asupra Palestinei și Libanului pentru că până și copiii erau victime ale armatelor israeliene.

Adunarea Generală a O.N.U. a vrut să arate că protejarea drepturilor copiiilor este printre altele, un obiectiv important.

Tot astăzi avem și Ziua dedicată fetelor bătrâne, adică a femeilor care nu au dorit, nu și-au găsit jumătatea sau nu au vrut să se căsătorească în tinerețe și se apropie cu pași repezi de instalarea menopauzei ceea ce echivalează cu încetarea funcției reproductive. Tradiția aceasta a început după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial atunci când multe femei au rămas în acest stadiu pentru că tot și-au așteptat iubiții să se întoarcă de pe front, însă din păcate nu s-a mai putut înfăptui acest lucru pentru că au fost răpuși de război.

Ziua alergatului se află și ea printre lucrurile pe care le celebrăm azi, așadar dacă vreți să o sărbătoriți cum se cuvine, nu este nimic mai simplu decât să vă îmbrăcați cu echipamentul vostru sportiv și să o luați la fugă.

Dacă nu ți-ai îmbrățișat pisica de dimineață, află că ar cam trebui să o faci pentru că astăzi este Ziua în care îți îmbrățișezi pisica. Micuțele feline vă vor aprecia gestul și poate îl vor întoarce și înapoi vreodată.

Desigur, nu trebuie să uităm nici de Ziua croitorilor pentru că trebuie să îi respectăm și pe cei care ne îmbracă și ne ajustează hainele după bunul nostru plac. Dacă aveți un croitor personal astăzi este ziua potrivită să îi spuneți cât de mult îl apreciați.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *