Search
Generic filters
Exact matches only

Ziua Leneviei pentru Mame – 5 septembrie

Meseria de mamă este cea mai grea din lume. Așa am auzit. Eu nu am cum să o experimentez. Nu știu dacă e din păcate sau din fericire. Probabil că rolul de tată va fi mai ușor, dar nu mă pot pronunța încă. Oricum ar fi, mamelor, astăzi e o zi în care ar trebui să puneți tații la treaba casnică și voi să vă relaxați.

Știu, există Ziua Mamei și alte sărbători, dar nici atunci nu găsiți timpul necesar să faceți ceea ce vă doriți cu adevărat. Astfel încât azi încercați să vă odihniți, să citiți o carte sau să faceți alte lucruri care vă binedispun.

Tot astăzi se mai sărbătorește și Ziua Internațională a Carității, care onorează importanta muncă pe care diferite asociații din întreaga lume o fac pentru a îmbunătăți viețile oamenilor, pentru a combate diverse boli, pentru a proteja copiii și pentru a da lumii o speranță în general.

Ziua de astăzi poate fi o ocazie și pentru noi să contribuim la o faptă bună, să facem ceva spre ajutorul cuiva din jur. Oricât de mic ar fi efortul nostru, sigur nu va trece neobservat.

Această zi a fost stabilită de către ONU în anul 2012 drept o zi oficială de celebrare și recunoaștere a eforturilor umanitare din întreaga lume.

Newsletter

Bună Dimineața, săptămânal pe email

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *