Search
Generic filters
Exact matches only

Clădiri cunoscute, redefinite în fotografii artistice

Un artist e interesant atunci când găsește o metodă inedită de a arăta realitatea. Acesta este și cazul lui Rich McCor, un fotograf britanic de doar 28 de ani. Acesta, mergând sub pseudonimul Paperboyo pe contul său de Instagram, realizează și încarcă fotografii artistice în care dă un alt scop clădirilor cunoscute din întreaga lume, cu ajutorul unor șabloane din hârtie. Artistul a precizat într-un interviu pentru Huffington Post că procesul de fotografiere este unul destul de mare în anumite cazuri, fiind nevoie să refacă o poză de până la 50 de ori pentru a obține efectul dorit, însă, acesta consideră că „este incredibil de terapeutic, chiar dacă este obositor” și că i-ar plăcea să transforme acest hobby într-o carieră. Mai mult, el este recunoscător că se află în poziția de a călători și a face ce îi place, iar în același timp să poată face oamenii să zâmbească. În cele ce urmează te invit să descoperi și tu câteva dintre operele sale de artă.

Rochia lui Marilyn Monroe, intrarea la Muzeul Neon din Vegas

Balena din fântâna hotelului Bellagio din Vegas

https://www.instagram.com/p/BHaTyURDM2D/?taken-by=paperboyo

Cezar își face un selfie

Cum sunt creați norii

View this post on Instagram

The popularity of skiing is somewhat down to Sir Arthur Conan Doyle. He moved to the Alps in 1893 (the mountain air was prescribed to aid his wife’s health), and learnt to ski with the help of two local brothers. “You let yourself go,” he once wrote. “Getting as near to flying as any earthbound man can”. Doyle predicted that in the future hundreds of people would come to the Alps for “ski season”. He wasn’t wrong, the slopes here in Val D’Isere are buzzing with people from all around the world (including one British guy who keeps falling over….) @ClubMed @ClubMedValDIsere #ClubMed #ClubMedValDIsere #Ski #Skiing #Graffiti #Mountain #Mountains #Alps #France #Europe #Travel #Instatravel #Travelgram #Wanderlust #Sherlock #ArthurConanDoyle #Cloud #Spray #PassionPassport #Adventure #Silhouette #Paperart #Art #Instaart #Snow

A post shared by paperboyo | paper creative (@paperboyo) on

Nemo, auditoriul Clyde din Glasgow

Simba pe o stâncă

Turnul Eiffel, racheta

Paianjen pe tavanul Muzeului Maritim din Amsterdam

View this post on Instagram

Shot for #lpkids (@lonelyplanet's brand for little adventurers) This is the impressive glass ceiling of the Maritime Museum. On the aquatic theme- Amsterdam was originally a fishing village, it took its name from the river Amstel and the dam that was built in 1220 to avoid floods from the Zuidersee entering the islands #lonelyplanet @lonelyplanet #lpkids #amsterdam #amsterdamcity #traveladdict #amstergram #citytrip #thankyouamsterdam #igersamsterdam #loves_amsterdam #awesomeamsterdam #iamsterdam #wanderlust #travelgram #instaphoto #travel #adventure #web #spider #maritimemusuem #silhouette #bluesky #instaart #holiday #holland #netherlands #hetscheepvaartmusuem #architecture #geefmijmaaramsterdam #amsterdamworld

A post shared by paperboyo | paper creative (@paperboyo) on

X și 0 cu o moară de vânt

View this post on Instagram

Shot for #lpkids (@lonelyplanet's brand for little adventurers). This is De Gooyer, the tallest wooden mill in the Netherlands. Apart from in this game of noughts and crosses, all over Amsterdam you'll see 'XXX' (don't be cheeky now). It's actually from the Amsterdam coat of arms and either represents the cross that St Andrew was martyred on in the 1st century. Or it could symbolise the three kisses that Dutch people give when greeting #lonelyplanet @lonelyplanet #lpkids #amsterdam #amsterdamcity #traveladdict #amstergram #citytrip #thankyouamsterdam #igersamsterdam #loves_amsterdam #awesomeamsterdam #iamsterdam #wanderlust #travelgram #instaphoto #travel #adventure #game #windmill #degooyer #silhouette #bluesky #autumn #sunny #instaart #holiday #vacation #holland #netherlands #geefmijmaaramsterdam

A post shared by paperboyo | paper creative (@paperboyo) on

Roata din Londra, parte dintr-o bicicletă

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *