Search
Generic filters
Exact matches only

Mindfulness – o modalitate de reducerea stresului și anxietății

Mindfulness

Mindfulness este o practică de a ne antrena atenția. Poate părea un lucru complex, însă nu este deloc așa cum pare. Această practică presupune acordarea atenției momentului prezent, practic a conștientizării de sine și implicit a senzațiilor, gândurilor și emoțiilor fiecăruia dintre noi, într-un mod fără judecată. De asemenea, prin practicarea frecventă a acestei practici numită mindfulness, mintea poate fi antrenată pentru a nu mai fi tentată să se piardă în gânduri, mai ales acelea ce au legătură cu viitorul sau trecutul, ceea ce generează adesea mai mult stres decât presiunile reale din viața de zi cu zi.

În ultima perioadă de timp, cercetările din domeniile neuroștiinței, psihologiei și medicinei au demonstrat faptul că practicarea mindfulness atrage după sine beneficii pe scară largă. Odată ce acest lucru este practicat, să spunem că poate servi drept antidot în privința gestionării mai bune a stresului, care de cele mai multe ori poate submina sănătatea fizică sau mentală, performanța și calitatea vieții noastre. Un alt beneficiu poate fi reprezentat de senzația de relaxare, facilitând un sentiment profund de calm și pace interioară. Astfel, este demonstrat științific, faptul că, această practică poate fi un ajutor eficient în tratarea multor probleme ce țin de sănătate mintală și fizică, precum și îmbunătățirea, în general, a performanței, a relațiilor și totodată a bunăstării noastre.

Mindfulness1

Exercițiile esențiale ale practicării mindfulness au menirea de a antrena atenția și ajută la cultivarea unor noi modalități eficiente de a face față acelor lucruri care se întâmplă în interiorul minții și implicit a vieții noastre. În plus față de exercițiile de meditație există cercetări care demonstrează că ajută la o mai bună gestionare a stresului, relaxarea, și are un impact pozitiv antrenând atenția, îmbunătățind și comunicarea interpersonală.

De asemenea a trăi o viață conștientă înseamnă a aplica aceste abilități de conștientizare deplină în toate ariile vieții noastre cotidiene.

Conform unor studii realizate de către cercetătorii de la Universitatea Washington, între 10 și 20 de minute de meditație pe zi pot avea un impact pozitiv asupra concentrării și atenției.

 

Cum poți practica meditația?

Pentru a putea practica meditația este necesar să înțelegi un lucru esențial, și anume acela că această practică se bazează pe conștientizare. Cu alte cuvinte explorarea sinelui poate reprezenta etapa incipientă a acestui proces, deoarece acest lucru asigură observarea propriilor gânduri și emoții și totodată acceptarea acestora, evitând alungarea acelor gânduri neplăcute. De asemenea este de menționat faptul emoțiile se produc într-un mod natural, acestea fiind atât pozitive cât și negative. Ceea ce face diferența este recunoașterea lor, acest lucru ne poate fi de folos.

Mindfulness ne poate ajuta să revenim asupra momentului prezent pe parcursul unei zile. Astfel, după ce te trezești, te poți concentra asupra respirației și modului în care corpul tău, efectul benefic constând în faptul că acesta devine treptat mai energizat. Poate fi încorporată o scurtă sesiune de meditație pe parcursul unei zile, aceasta poate fi chiar în pauza de prânz, să vă concentrați și să apreciați experiența de a mânca în timpul meselor.

Mindfulness este frecvent utilizat în meditație și în anumite tipuri de terapie. Beneficiile sale includ scăderea nivelului de stres, reducerea gândirii în exces care poate fi dăunătoare și totodată combaterea depresiei și anxietății. Cercetările sugerează chiar că această practică poate ajuta oamenii să facă față mai bine respingerii și izolării sociale.

 

Cum poate ajuta mindfulness la ameliorarea anxietății?

Mindfulness cuprinde conștientizarea și acceptarea, care pot ajuta oamenii să înțeleagă și să facă față emoțiilor, uneori chiar incomode, permițându-le control, precum și o senzație de eliberare. Pentru a cultiva aceste abilități,  este necesar să vă concentrați asupra respirație, aceasta fiind elementul cheie. Încurajează conștientizarea celor cinci simțuri. Observați-vă gândurile și sentimentele, practicând compasiunea de sine, antrenându-ți totodată și curiozitatea.

Mindfulness2

Te întrebi dacă te poate ajuta mindfulness să scapi de obiceiurile proaste?

Mindfulness poate juca un rol important în a ajuta oamenii să pună capăt anumitor obiceiuri precum fumatul sau mâncatul excesiv. Practic, pe măsură ce a fost dezvoltat un obicei, declanșatorul (în acest caz foamea) determină un comportament (mâncarea) care duce la o recompensă, astfel se produce satisfacția. Conștientizarea comportamentului și a ceea ce derivă din acesta, poate ajuta la modificarea recompensei și înlocuirea acesteia cu un comportament mai sănătos.

 

Mindfulness ne poate ajuta în relația cu noi înșine?

Practicarea mindfulness influențează nivelurile ridicate ale conștientizării omenirii, și implicit acest lucru atrage după sine relații mai fericite și mai satisfăcătoare. Și asta o sugerează cercetările realizate până în prezent. Este dificil să admitem dacă mindfulness a influențat în mod direct aceste îmbunătățiri, dar ce este sigur, e faptul că, această practică beneficiază de abilitățile cheie, cum ar fi prezența și atenția, reglarea emoțiilor, conștientizarea de sine și cultivarea empatiei și a compasiunii.

 

Citește și articolul cu 10 metode care te eliberează de stres

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *