Tehnicile moderne de monitorizare a bebelușului în timpul sarcinii evoluează constant. Odată cu ele, părinții aleg să știe tot ce se petrece cu micuțul lor în fiecare trimestru de sarcină. Dezvoltarea corectă și armonioasă a copilului este urmărită îndeaproape pe parcursul celor 9 luni, iar procedurile medicale de ultimă generație duc la îndeplinire planul conturat de părinți: acela de a aduce pe lume un copil sănătos.
Ce este ecografia cu ultrasunet?
Toate tipurile de ultrasunete sunt proceduri medicale, cunoscute și sub numele de scanare. Acestea presupun transmiterea unor sunete de înaltă frecvență prin corp, fiind interceptate prin intermediul unui monitor.
Pe parcursul sarcinii, un dispozitiv numit transductor este utilizat de-a lungul abdomenului mămicii, transmițând unde sonore din abdomen până în uter. Aceste unde sonore ricoșează din făt sub forma unui ecou. Un calculator prelucrează mesajele transmise și le interpretează cu ajutorul unui monitor, astfel observându-se mișcările bebelușului.
Ultrasunetele sunt o procedură nedureroasă și non-invazivă. Cu toate acestea, având în vedere că este necesar ca vezica urinară să fie plină atunci când se efectuează ecografia în primele etape ale sarcinii, acest procedeu poate produce puțin disconfort.
Ce sunt ecografiile 3 și 4D?
Atât ecografia 3D, cât și cea 4D oferă posibilitatea de a observa, mai degrabă, pielea bebelușului, decât organele lui, fiind vizibile nasul și gura, fătul putând fi surprins chiar în timp ce cască.
Mămicile care au efectuat o ecografie 2D pot urma fără nicio grijă una 3D sau 4D, acestea fiind la fel de sigure, deoarece imaginile sunt construite prin convertirea a două secțiuni bidimensionale într-o poză. Însă experții nu recomandă utilizarea ecografiilor 3D și 4D doar din curiozitate sau pentru a avea un suvenir cu bebelușul, deoarece presupune expunerea fătului la ultrasunete, mai mult decât este recomandat din punct de vedere medical.
Care este diferența dintre ecografia 3D și cea 4D?
Ecografia 3D presupune crearea unui set de date format din imagini sau planuri 2D. Odată ce aceste date sunt colectate într-un sigur loc, planurile 2D pot fi observate prin variate mișcări circulare, procesul fiind asemănător cu cel al răsfoirii unei cărți filă cu filă. Mișcările creează imagini multiplane din care rezultă imaginea 3D. Ecografia 4D numită și „ecografie 3D în timp real” permite vizualizarea fătului în timp real, în momentul în care este scanat.
Când se poate efectua ecografia 4D și care sunt beneficiile acesteia?
Potrivit medicilor, cel mai bun moment pentru a efectua o ecografie 4D este perioada cuprinsă între 24 și 34 de săptămâni de sarcină. Se recomandă această perioadă deoarece bebelușul este destul de dezvoltat pentru a-i fi observate trăsăturile precum nasul, gura, expresia feței, dar și pentru că există suficient spațiu pentru el în uter, fiind astfel posibilă transmiterea imaginilor din mai multe unghiuri.
Conexiunea dintre bebeluș în viața intrauterină și mamă nu trebuie neglijată, de aceea un beneficiu evident al ecografiei 4D este observarea în timp real de către mamă a fătului încă dinainte ca acesta să se nască. Acesta însă nu este unicul facilitator, ecografia 4D fiind mult mai complexă și capabilă să analizeze morfologia optimă a organelor fetale, să estimeze vârsta gestațională cu o eroare de 7-14 zile, să evalueze greutatea fetală și să detecteze anomaliile fetale. Ecografia 4D are ca scop monitorizarea eficientă a modului de dezvoltare a bebelușului oferind imagini tridimensionale în timp real.
Sursă text: www.confectiigravide.ro