logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Actorul Ian McKellen și regizorul Richard Loncraine au lansat o aplicație care îl onorează pe Shakespeare

Actorul britanic Ian McKellen și regizorul de film Richard Loncraine au lansat sâmbătă, 23 aprilie, o aplicație pentru mobil în onoarea comemorării a 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare, cel mai cunoscut dramaturg englez. Potrivit celor doi, aplicația are scopul de a face piesele celebrului scriitor mai accesibile.

Proiectul cuprinde 37 de aplicații cu tot atâtea piese ale lui Shakespeare, prima fiind „Furtuna”, ultima operă a scriitorului, dar publicată în fruntea „First Folio”, prima culegere ale creațiilor sale, editată la șapte de ani de la dispariția sa, în 1623.

Nu este teatru, dar nu este nici o simplă versiune digitală: în jumătatea superioară a ecranului apar actori care recită textul în fața camerei, fără costume sau decoruri, în timp ce dialogurile apar în partea inferioară. Se pot face pauze pentru accesarea unor note și comentarii, în funcție de nivelul dorit (școală, liceu sau universitate).

„Nu este un spectacol. Purtăm hainele noastre, actorii nu interacționează între ei, ci cu dumneavoastră, persoana aflată de cealaltă parte a aplicației”, a spus Ian McKellen vineri, la British Film Institute din Londra, la lansarea aplicației.

„Shakespeare nu voia ca dumneavoastră să îi citiți piesele, ci dorea ca actorii să le citească, să le învețe, să le pună deoparte și apoi să le recite în public”, a adăugat actorul.

Piesele dramaturgului englez „au fost scrise în urmă cu 400 de ani și, prin urmare, este foarte greu pentru un public modern care nu le-a studiat la liceu sau la facultate să le înțeleagă”, a spus și Richard Loncraine, cofondator al Heuristic Media, editor al acestor aplicații.

Filmările au avut loc pe parcursul a două zile în studiouri cinematografice adevărate, cele de la Pinewood, actorii stând unii lângă alții în fața camerelor și a unui prompter uriaș pe care defila textul. Heuristic Media intenționează să înregistreze în luna septembrie alte patru piese („Romeo și Julieta”, „Macbeth”, „Othello” și „Visul unei nopți de vară”), tot cu câte un actor celebru în rolul principal.

Având un caracter pedagogic, aplicația, disponibilă numai pe iPad la 4,99 de lire sterline, se adresează în primul rând celor care îl studiază pe Shakespeare în limba originală — 56 de milioane în toată lumea, potrivit lui Richard Loncraine. Se vrea, în același timp, un demers înaintea mersului la teatru, pentru ca publicul, care cunoaște deja textul, să poată trece de dificultatea cuvintelor pentru a profita din plin de spectacol.

Ian McKellan nu a uitat să spună în încheiere că „numai mergând la teatru veți avea adevărata experiență shakespeariană”.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *